Dosar penal pentru “recuperare” autocar

Joi la ora 19.22 poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin 112 de către Daniela K., de 29 ani, din Bistriţa, că autori necunoscuţi, în jurul orei 19.00 au sustras un autocar aflat în parcarea unui restaurant situat pe DN 17 şi care este proprietatea unei societăţi comerciale din Bistriţa. În urma măsurilor intreprinse de poliţişti autocarul reclamat ca sustras a fost identificat pe raza localităţii Şintereag, în timp ce era tractat de un autovehicul aparţinând unei societăţi comerciale din Cluj Napoca, condus de către Radu I., de 28 ani, din Cluj Napoca. Fiind luat la întrebări de oamenii legii acesta a prezentat o comandă pentru transportul autocarului emisă de o societate comercială din Oradea şi a explicat poliţiştilor că el e însoţit de către Cosmin B., din Baia Mare, reprezentant al unei firmei de recuperări, care la rândul lui a prezentat o notificare de reziliere a unui contract de leasing încheiat între o firmă austriacă Austria şi societatea comercială din Bistriţa şi o împuternicire de la societatea din Austria, pentru ridicarea acestui autovehicul. Deoarece în Aplicaţia Permise Auto şi Înmatriculări, autovehiculul în cauză este proprietatea societăţii din Bistriţa, autocarul a fost ridicat de poliţişti şi restituit reprezentantului firmei bistriţene, fiind lăsat în custodia acestuia până la clarificarea situaţiei juridice. Autocarul nu era în stare de funcţionare şi avea lipsă mai multe subansamble, valoarea acestuia fiind de aproximativ 20.000 Euro. Deoarece Radu I., şi Cosmin B., nu au avut acordul societăţii deţinătoare şi nici documentele prevăzute de lege pentru a ridica autocarul , faţă de aceştia se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă de către poliţiştii Compartimentului trafic internaţional şi furturi auto din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5