Cavaleri bistriţeni la Festivalul Cetăţi transilvane

Formaţiile Asociaţiei Bistriţa Medievală au fost prezente la festivalul medieval Cetăţi transilvane, de la Sibiu. Manifestările au inclus nu mai puţin de 88 de spectacole, programate în mai multe puncte din Centrul istoric al Sibiului. „Andreas şi Catharina Amend, păpuşile medievale uriaşe ale Bistriţei au atras toate privirile spectatorilor, fiind solicitate de fiecare dată când şi-au făcut apariţia, pentru fotografii. Formaţia de dansuri medievale NOSA şi Garda de Bistriţa, au adunat publicul incă de la primele lor reprezentaţii, fiind programate cu spectacole atât pe scena centrală, din Piaţa Mare, cât şi în celelalte locaţii ale festivalului”, a declarat Florin Săsărman, preşedinte Asociaţia Bistriţa Medievală. Festivalul s-a desfăşurat sub sloganul “Unul pentru toţi”, Sibiul impresionând prin ţinuta sa medievală, cultivată in cele 9 ediţii. “Ca un tribut adus burgului de pe Cibin, care de sute de ani păstrează vie magia medievală unică a oraşelor de altădată, ca o sărbătoare contemporană a unei lumi de mult apuse, dar atât de vie incă in cotidianul incarcat de istorie al Sibiului”, spun organizatorii în materialele de promovare a festivalului medieval. Pentru deplasarea la Sibiu Asociaţia Bistriţa Medievală a primit sprijinul multumeste Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5