Turnul Dogarilor sau prezentul istoric

Turnul Dogarilor şi fragmentele de zid păstrate pe străzile Dogarilor, Ecaterina Teodoroiu şi Bistricioarei din fortificaţia medievală a municipiului Bistriţa sunt singurele elemente care s-au păstrat in situ din vechea fortificatie a oraşului. Aflăm de la istoricul de artă Vasile Duda că Turnul Dogarilor are o valoare istorică incontestabilă, iar activităţile culturale desfăşurate in acest perimetru trebuie amplificate pentru a atrage atenţia asupra acestui obiectiv arhitectural. In secolul al XIX-lea acest obiectiv şi-a pierdut importanţa militară şi in acest context a fost înscris in proprietatea Bisericii Evanghelice. În anul 1926 turnul a fost restaurat printr-un proiect realizat de arhitectul oraşului, Oskar Kelp, iar în 1978 în urma unor noi lucrări se refac o parte din zidurile fortificaţiei, iar Turnul Dogarilor primeşte aspectul actual. La etajul Turnului Dogarilor scriitorul, umoristul şi epigramistul Alexandru Misiuga, cetăţean de onoare al Muicipiului Bistriţa a confecţionat şi expus măşti şi păpuşi din materiale tradiţionale şi materiale reciclate. Aceste activităţi au menţinut utilitatea şi funcţionalitatea acestui obiectiv de patrimoniu şi practic l-au salvat de la distrugere in perioada comunistă. În primăvara anului 2008 Asociaţia Culturală Nosner Land cu acordul lui Alexandru Misiuga, a primarului municipiului Bistriţa, Vasile Moldovan şi a Bisericii Evanghelice a preluat spaţiul de la parterul Turnului Dogarilor cu scopul organizării unor expozitii de arta. Spaţiul a fost salubrizat şi in Săptămâna Paştelui a fost organizată o expoziţie de icoane cu elevii Liceului de Arta Plastică Corneliu Baba . Cu ocazia Zilelor Medievale a fost deschisă prima expoziţie de la parterul turnului intitulată Turnul Bistriţei. În perioada 2008 - 2009 au expus in expoziţii personale sau de grup artiştii plastici : Mircea Mocanu, Cristian Târnovan, Coman Marian, Alexandru Gavrilaş, Mihai Perca, Cristian Porumb, Marcel Lupşe, Alexandru Lupşe, Aurel Marian, Mariana Moldovan, Sever Moldovan, Popa Lucian, Maxim Dumitraş, Emil Dumitraş, Mirela Trăistaru, Vioara Popescu – Dinu, Lucian Bichigeanu, Radu Hangan, iar in prezent este organizată o expoziţie foto cu Biserici Fortificate din Transilvania. Se ştie că o galerie de artă plastică permanentă nu poate fi amenajată in spaţiul de la Turnul Dogarilor deoarece o galerie de dimensiuni rezonabile trebuie să cuprindă in expoziţia permanentă cel puţin 40-50 de lucrări la care trebuie să se adauge un fond important de depozit care să asigure posibilitatea unor expozitii temporare. Dimensiunile Turnului Dogarilor nu permit organizarea unor expozitii de asemenea anvergură – prezenţa acestor lucrări in spaţiul expoziţional al Turnului a fost preferată pentru a sensibiliza şi promova ideea unui fond de artă plastică in proprietatea publică a oraşului după modelul marilor colecţii de arta a oraşelor care doresc să-şi dezvolte potenţialul turistic. După decesul baronului Alexandru Misiuga s-a pus problema activităţii pentru spaţiile din partea superioară a turnului – in acest sens a fost alcatuită o comisie care să inventarieze şi să propună un mod de valorificare a patrimoniului turnului moştenit prin muncă din ultimele decenii, susţinută de Alexandru Misiuga. Comisia este alcatuită din: Retegan Macedon ( inspector de arte la ISJ-BN), Camelia Târnovan ( inspector Patrimoniu mobil Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural BN ), Corneliu Gaiu ( specialist Muzeul Judeţean BN), Alexandru Gavrilaş ( dir. Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”) Sever Moldovan ( şef Serviciu Monumente Istorice PMB) şi secretar al comisiei Vasile Duda – istoric de artă. Comisia intrunită a constatat numărul mare al exponatelor şi a realizat o filmare completă cu aspectul şi poziţia exponatelor – orice modificare poate să revină pe baza filmului in poziţia originală. Prin activitatea desfăşurată comisia a inventariat până in prezent 340 de exponate şi a propus să faciliteze accesul publicului in spaţiul de la etaj fără să modifice modul de expunere moştenit. In acest sens a fost organizată la etajul I o expoziţie cu icoane a elevilor de la Liceul de Arte Plastice, prin voluntariat toţi elevii expozanţi au ţinând timp de trei săptămâni deschis Turnul Dogarilor, intre orele 12-16. Expoziţia lor a permis insă publicului să viziteze intregul turn, inclusiv expoziţia de măşti Alexandru Misiuga.

Pe 1 iunie elevii Liceului de Arte Plastice au organizat in colaborare cu Liceul de Muzică o expoziţie in aer liber şi un concert pe drumul de straja. Evenimentele organizate cu ocazia Zilelor Medievale 2009 au urmărit şi ele popularizarea obiectivului şi a patrimoniului său. Când procesul de inventariere va fi încheiat comisia va sugera modul de organizare şi o eventuală grupare a pieselor, fără însă a distruge nici unul din exponate. Organizarea unui muzeu nu poate avea deocamdată loc, deoarece autorizarea unui spaţiu muzeal impune existenţa unor piese de patrimoniu clasate – procedură care implică criterii drastice legate de vechime, calitate artistică, stilistică, naţională, istoricul Vasile Duda spunându-ne că în acest context este corect să discutăm de colecţii, expoziţii temporare sau permanente, dar nu de patrimoniul unui muzeu deocamdată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5