Daruri şi colind, la ISJ

Premergător ultimei şedinţe din acest an, directorii de şcoli şi conducerea Inspectoratului Şcolar au fost colindaţi de copiii din Nimigea, Centrul de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa, Şcoala de Arte şi Meserii “Sfânta Maria” şi Palatul Copiilor. După ce copiii au fost răsplătiţi cu daruri din partea gazdelor, tot despre cadouri a vorbit şi inspectorul şcolar general Mihai Mureşan, de această dată despre cele 4000 de calculatoare pe care elevii de clasa a IX-a şi a X-a le vor lua acasă pe bază de contract până la finalizarea clasei a XII-a. Primele 35 de calculatoare au venit în luna noiembrie şi au fost date copiilor de la Grup Şcolar “Radu Petrescu” Prundu Bârgăului. În luna decembrie vor veni aproximativ 426 de calculatoare, care vor merge spre elevii de la Liceul de Muzică şi Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”. Calculatoarele vor fi distribuite până la finele lunii februarie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5