Elveţianca Ursula Hofmann, o prietenă a Bistriţei
-
View the full image
Ursula Hofmann
-
View the full image
Ursula Hofmann, Eva Levei
Din 1990 elveţianca Ursula Hofmann vine la Bistriţa cu ajutoare din partea Bisericii reformate din Kreuzlingen, oraşul în care locuieşte. Un oraş din partea nordică a Elveţiei, situat pe graniţa elveţiană-germană, cu o populaţie comparativă numeric cu cea a municipiului nostru. În 8-15 noiembrie s-a aflat din nou printre bistriţeni, cu un transport de ajutoare (un TIR) distribuite unor colectivităţi din oraş.
Am reîntâlnit-o, cu această ocazie, după un interval de timp, la Casa Bisericii reformate. Aceleaşi trăsături, destinsă şi binevoitoare, emanând sensibilitate şi interes în ceea ce face.
Vine de 2-3 ori pe an la Bistriţa. Misionariatul său are – aş putea spune – precizia unui “mecanism” elveţian! Din iulie 2000, d-na Ursula Hofmann deţine titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa”.
La Casa Bisericii reformate, unde am reîntâlnit-o în compania fiicei sale şi a gazdei bistriţene, prof. Edith Levei, a avut amabilitatea de a ne acorda câteva momente, vorbindu-ne despre această cea mai recentă vizită, unităţile unde au fost distribuite obiectele donate.
Cum găseşte oraşul, oamenii lui? “Totul faţă de 1990 s-a schimbat în pozitiv. “Oamenii au devenit mult mai liberi şi deschişi…”.
Obiectele aduse au fost distribuite unor colectivităţi, precum: Şcoala specială “Sfânta Maria”, Grădiniţa nr. 5, Biserica reformată, Penitenciar şi, în judeţ, la centrul “Sf.Luca” din Nuşeni. E vorba de obiecte de îmbrăcăminte, perdele, saltele, covoare, jucării pentru copii. Pentru Fundaţia “Amazoanele bistriţene”, care are ca obiect de activitate ajutorarea femeilor diagnosticate cu cancer, s-au adus proteze, şampoane, peruci, iar pentru stabilimentul “Sf. Luca” a fost adus un elevator, necesar pentru bătrânii care nu se pot mişca, dintr-un loc în altul… de exemplu la baie şi alte situaţii. La Grădiniţa nr. 5, din str. Mesteacănului, a sponsorizat cumpărarea unei maşini de spălat.
Trebuie să spunem că aici, la Grădiniţa 5, la ora când i-am vizitat pe beneficiari, activitatea era în plină desfăşurare… Încântare şi bucurie mare… Fiecare vrea să se vadă în poză, bineînţeles cu jucăriile! D-na , educatoarea coordonatoare, ne vorbeşte despre Grădiniţă, unde sunt înscrişi 93 de copii, în cele 4 grupe, şi care au o frecvenţă foarte bună. Cu d-na Ursula Hofmann colaborează de 3 ani şi au beneficiat de ajutoare, de la jucării, la perdele, mobilier, covoare, maşină de spălat. Ţine, de asemenea, să remarce şi preocuparea pentru dotare din partea Primăriei. Dar – cum observăm – încă mai e loc de făcut destule şi pentru această grădiniţă de cartier… în ce priveşte autorităţile locale.
Încheiem aici relatarea despre cum se desfăşoară acest parteneriat între Kreuzlingen şi Bistriţa, al cărui promotor neobosit este d-na Ursula Hofmann. O prietenă a Bistriţei.
Adaugă comentariu nou