Solidari şi toleranţi prin artă
Asociaţia ProApărarea Drepturilor Omului, cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Bistriţa, organizează în cadrul Săptămânii “Solidaritate şi Toleranţă”, joi, 13 noiembrie, de la ora 16, la Centrul Cultural Municipal, un spectacol dedicat tuturor etniilor convieţuitoare. Spectacolul debutează cu trupa de teatru “Anonimus” a Penitenciarului Bistriţa, care prezintă în regia prod.Adriana Georgescu, momente vesele “Stai mă acasă”, dar şi reprize de dans. Urmează trupa de dans modern “BeNe Ritm”, coordonator Mariana Panţiru, ansamblul folcloric “Doiniţa” a Cercului Militar Bistriţa, instructori Cornelia Ardelean şi Aurel Muntean şi grupul “Corus”, coordonator plt.adj. Florentin Labiş Pop, solişti – Cornelia Ardelean, Simona Pop Labiş, Antonia Szoldos, Mădălina Oltean, Lorena Chira, Bianca Muntean. Nu lipsesc cântecele şi dansurile germane, precum şi dansurile ţigăneşti ale elevilor de la Şcoala Generală Budacu de Sus. După cum ne informează preşedintele PROADO, Doina Orza, intrarea la spectacol este liberă, întreaga manifestare urmând a fi prezentată de scriitoarea Dorina Ceoarec, membru PROADO.
Adaugă comentariu nou