SSBN va acorda trei premii
-
View the full image
Membrii Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud
La sediul Centrului Judeţean pentru Cultură a avut loc întâlnirea de toamnă a membrilor Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Manifestarea a debutat cu mesajul de bun venit adresat de preşedintele Andrei Moldovan noilor colegi Virgil Raţiu, Niculaie Vrăsmaş şi Emil Bălăi. De asemenea, a fost făcută cunoscută demisia lui Aurel Podaru, care spune în cererea de demisie: “Regret gestul (plagiatul din antologia “Pretexte” – n.n.), îmi cer scuze pentru prejudiciul de imagine şi îmi asum întreaga responsabilitate”. Preşedintele Andrei Moldovan declară că “nimeni nu e computer să ştie dacă a fost sau nu plagiat” şi că pariul prietenului Podaru i se pare dus la extremă. Cea de-a doua demisie aparţine Melaniei Cuc.
În acest moment, societatea numără 40 de scriitori. La şedinţă au fost prezenţi, alături de preşedinte, Ioan Pintea din partea CJC, Emil Dreptate, Al.C. Miloş, Icu Crăciun, Liviu Păiuş, Sever Ursa, Gavril Moldovan, Maria Oltean, Elena M. Cîmpan, Suzana Deac, Al. Misiuga, Ion Moise. S-a stabilit acordarea premiilor anuale ale SSBN (trei la număr) pentru membrii societăţii pentru întreaga activitate. “Se va avea în vedere în primul rând producţia literară, dar şi activitatea din acest domeniu.
Fireşte, determinant va fi criteriul calitativ”, afirmă Andrei Moldovan. Juriul va fi alcătuit din membrii Comitetului director (care nu participă în competiţie) şi Ioan Pintea din partea CJC. Fiecare premiu va fi de câte 500 lei. Pentru anul viitor, criteriile se vor schimba prin lărgirea sferei de selecţie şi luarea în calcul a întregului an literar. S-a propus, de asemenea, pe lângă lecturi publice, şi sprijin financiar pentru editarea unor cărţi, publicarea unui volum tematic colectiv, pe o anumită temă, precum şi acordarea premiului de debut al SSBN, constând în publicarea unei cărţi de către editura Eikon, director George Vasile Dâncu.
Lista propunerilor rămâne deschisă pentru propuneri, însă nu pentru mult timp deoarece deja se lucrează la proiectele pentru care se solicită finanţare pentru anul 2009. Membrii societăţii care n-au fost incluşi în antologia “Pretexte”, fie că sunt membri noi, fie că nu au trimis la timp manuscrisele, sunt rugaţi să trimită în format electronic pe adresa [email protected] câteva date biografice, o fotografie şi maximum 10 pagini din creaţia proprie, pentru a fi incluse pe pagina electronică a SSBN.
Adaugă comentariu nou