SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

Pretexte

Revista-Carte Pretexte prezintă scriitorii din ţinutul Bistriţa-Năsăud.

Antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, subtitlul revistei-carte Pretexte, proiect al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud (SSBN), este o lucrare deosebit de utilă şi elegant tipărită.

Volumul este alcătuit, îngrijit şi prefaţat de domnul Andrei Moldovan.

La început, domnul Andrei Moldovan, Preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa Năsăud, autorul acestei cărţi, ne descrie superb creatorul de artă:

„Creatorii de literatură, ca de altfel toţi creatorii, sunt personalităţi accentuate, făuritori de lumi în care se simt confortabil sau mai puţin confortabil, dar care reprezintă pentru ei cel puţin jumătate din Universul în care vieţuim cu toţii.

Orice atingere a domeniului ce-l stăpânesc iscă reacţii mai mult sau mai puţin aşteptate. Unic în felul său fiecare, existând în contexte sociale ce niciodată nu i-au pus în faţă laptele şi mierea, aceşti minunaţi zămislitori de lumi, când nu sunt huliţi îndeajuns de mulţimi din ce în ce mai grăbite pentru a nu mai avea răgazul înţelegerii, au şi admirabila capacitate să se şicaneze între ei. Nimic nou sub soare!”

Sunt prezentate succint în carte operele a 37 creatori din ţinutul judeţului nostru şi atunci când am început să citesc despre ei, oprindu-mă mai întâi la cei pe care, fie îi cunosc personal, fie le-am citit câdva o carte, primul sentiment a fost de bucurie că pot avea această comunicare de suflet.

M-am bucurat că avem la îndemână un instrument accesibil pentru a cunoaşte spiritul acestor locuri. Pe oriunde s-or fi perindat sau nu scriitorii din acest spaţiu transilvan, în operele lor simţim energiile locurilor lor natale.

Sunt fericită pentru că am în bibliotecă cărţi cu autograf de la câţiva scriitori prezenţi în Antologia-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud şi anume:

Cartea Opt zile pentru totdeauna o citisem în anul apariţiei, 1982, şi, într-un mod miraculos, am autograful autorului, domnul Cornel Cotuţiu, pe ea. Acest dar l-am primit anul acesta chiar în ziua lansării Antologiei, ajutată fiind de doamna Elvira Someşan căreia îi mulţumesc din suflet.

E frumos să întâlnim autorul după ce am citit ce a scris!

Reflecţii colocviale, autor Mircea Gelu Buta, o lucrare pe care o recomand cu căldură.

Iubeşte-mă repede şi uită-mă iar, cartea domnului Olimpiu Nuşfelean despre care mi-am spus o părere în cartea Scrisul şi Cititul.

Cărţile Chip de înger şi Pe aripa cerului scrise de domnul Menuţ Maximinian, reprezentant important al publicisticii şi culturii bistriţene.

Pe cărţile: Primejdia mărturisirii, Mic jurnal discontinuu, Însoţiri în Turnul Babel, Grădina lui Ion şi Bucuria întrebării. Părintele Stăniloae în dialog cu Ioan Pintea, mi-a dăruit autograf domnul preot-scriitor Ioan Pintea, autorul lor, în momentul întâlnirii la Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud, instituţie în care merg cu un sentiment de acasă datorită oamenilor cu suflet cald şi deosebit de civilizaţi ce lucrează aici în frunte cu domnul director Nicolae Gălăţean.

Am, cu autograf, şi cărţile: Jurnal de adolescentă şi Poveşti adevărate scrise Eugenia Zegrean, despre care, din Antologie aflăm că este membră a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, dar nu avem alte referiri privind publicaţiile sale.

Lucrarea Pretexte este vastă, merită să o avem în preajma noastră şi să citim, încet, încet, despre aceşti minunaţi oameni pentru că aici găsim o foarte bună selecţie din opera lor. Personal, încet şi cu răbdare, pentru că aşa se pretează, citesc o carte fascinantă a profesorului Vasile V. Filip, anume: eseuri ± etnologice, urmare a faptului că prezentarea acestui scriitor în Pretexte m-a motivat.

Domnul Andrei Moldovan spune în Prefaţă: „Inevitabil, totul este perfectibil. Dacă Pretextele se va dovedi o carte utilă – pentru că asta sperăm să fie – poate că se va impune cândva reeditarea şi actualizarea ei. Atunci va fi timpul îndreptării tuturor greşelilor omeneşti.”

Când am citit acest text, gândul m-a dus la un e-mail primit de curând, prin care aflu despre gestul de onoare făcut de scriitorul Aurel Podaru, prezent în Pretexte.

La reeditarea volumului Pretexte. Antologia-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, care, după mine, sigur va fi utilă, oare Aurel Podaru va mai fi amintit?

Posibil că i se va publica scrisoarea de scuze din care reproducem un fragment:

„Regret gestul meu, gândit îndrăzneţ într-un moment de euforie, care s-a dovedit a fi nebunatic şi riscant. Un gest care m-a determinat să iau decizia de a demisiona din Uniunea Scriitorilor din România, decizie pe care am comunicat-o deja conducerii Filialei Cluj a USR.”

În final, vă propun, cu drag, câteva cuvinte ale lui Liviu Rebreanu din textul de pe coperta IV a Antologiei:

„Spiritul românesc e unic şi cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s-ar numi particularismele din care se alcătuieşte fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate din toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai preţioasă şi mai caracteristică.

Nu spun asta dintr-o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepţie despre viaţă mai aspră, mai adâncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupaţi de anumite probleme ale vieţii decât de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rând, bucurie şi mândria de-a fi român şi de-a-şi dovedi românismul, o emulaţie cu ceilalţi de alte neamuri de pe acelaşi pământ şi din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentaţi să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5