Contrabandă cu ...melci şi alcool
Vineri seara, poliţiştii bistriţeni au confiscat o jumătate de tonă d emelci şi 200 litri alcool, pentru care nu s-a putut face dovada provenienţei mărfii. Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au identificat în trafic, pe DN 17, în Crainimăt, pe Teodor B., în vârstă de 55 ani din Bistriţa, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 500 kg melci, fără a deține acte de provenienţă a mărfii. „Marfa a fost achiziţionată de la persoane fizice şi urma să fie valorificată la un centru de colectare din judeţul Mureş.S-a luat măsura sancţionării conform Legii nr. 12/1990 şi confiscarea contravalorii mărfii”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Tot în trafic, la intrarea în localitatea Telciu, a fost verificat şi D. L. de 26 ani din Leșu, în timp ce conducea un autoturism marca Daewoo Matiz. “În urma verificărilor, în autoturism a fost găsită cantitatea de 200 litri lichid incolor ambalat in recipiente a câte un litru fiecare, despre care conducătorul auto a afirmat că este alcool cumpărat de la o persoană fizică. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de achiziționare de alcool etilic în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați, iar marfa a fost ridicată în vederea confiscării”, menţionează sursa citată.
Adaugă comentariu nou