Soţul bătăuş, internat la Psihiatrie

Miercuri seara, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină pentru a-l calma pe un soţ nărăvaş. Patrula de ordine publică ajunsă la faţa locului a constatat că Ionel F. de 37 ani, şi-a agresat soţia, în locuinţa comună, în cursul după-amiezii, iar ulterior acesta a refuzat să o primească în locuinţă.
„Femeia a rămas la o vecină. În jurul orei 23.00, bărbatul a început să se manifeste violent, pe fondul consumului de alcool, lovind puternic în peretele apartamentului vecin, unde se afla soţia sa, ameninţând cu acte de violenţă şi tulburând ordinea şi liniştea publică. La sosirea poliţiştilor, acesta a refuzat să coopereze şi să se conformeze solicitărilor, dar în urma discuţiilor purtate, bărbatul a permis accesul acestora în apartament”, menţionează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN. Ulterior, Ionel a ajuns la Secţia psihiatrie.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, conform Legii nr.61/199, acesta fiind cercetat pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5