Minciuna gogonată a „primarului” Pavelea Anchidim
Iată că a sosit timpul ca locuitorii din Runcu Salvei să afle adevărul acum în prag de alegeri locale.
Mă numesc Ioan Man şi în calitate de candidat U.S.L. la funcţia de primar al comunei Runcu Salvei, localitate în care m-am născut, locuiesc şi muncesc ca profesor, am datoria morală de a vă spune adevărul, aşa cum o fac de fiecare dată, un adevăr care doare, dar care trebuie spus.
M-am hotărât să candidez la funcţia de primar pentru că m-am săturat de atâta minciună şi răutate pe care actualul primar o sădeşte în sufletele voastre. După ce toată campania electorală am fost boicotat din toate punctele de vedere, de către actualul primar, Pavelea Anchidim, fiindu-mi, spre exemplu, rupte afişele electorale, amplasate pe unde am putut, acolo unde m-au lăsat proprietarii, deoarece nu mi s-a pus la dispoziţie un loc special amenajat, aşa cum prevede legea, la spectacolul organizat în data de 5 iunie, de către primarul Pavelea Anchidim, obrăznicia şi impertinenţa d-lui primar au atins limite greu de imaginat, ţinând un discurs presărat cu urlete, ţipete, excese de furie şi ură, asemenea unui dictator periculos, ca şi cum toţi cetăţenii comunei ar fi obligaţi să-l voteze. Dl. primar m-a acuzat pe mine şi USL că dorim desfiinţarea comunei Runcu-Salvei, uitând să spună că la înfiinţarea comunei au pus umărul mulţi oameni ai satului, aflaţi la vremea respectivă în funcţii înalte, şi, totodată, comuna s-a înfiinţat prin referendum, nu cu voia dânsului.
Stimaţi cetăţeni, adevărul este că Guvernul Boc şi PDL doresc desfiinţarea judeţelor şi a comunelor cu număr mic de locuitori prin Legea Reorganizării Administrativ-Teritoriale, pe care o susţin, iar USL s-a opus acestei legi care evident ar face rău comunei Runcu Salvei. Probabil, se teme că odată va da socoteală pentru toate pe câte le-a făcut, deoarece averea dânsului a crescut ca în poveşti de când este primar.
În încheiere, vă urez toate cele bune, şi, sper, ca duminică 10 iunie, să ne daţi un vot de încredere mie şi d-lui Radu Moldovan la Consiliul Judeţean, pentru a ne vom bucura în continuare de sprijin, întrucât comuna mai are multe de făcut.
Citiţi şi:
- Primarul din Runcu Salvei acuzat de agresarea unui consătean. Anchidim Pavelea: L-am bătut pe Victor Ponta
- La mulţi ani, ANCHIDIM PAVELEA, primar al comunei Runcu Salvei!
- La mulţi ani, ANCHIDIM PAVELEA, primar al comunei Runcu Salvei!
- Anchidim Pavelea, un nou mandat de primar la Runcu Salvei
- La mulți ani, ANCHIDIM PAVELEA, primar al comunei Runcu Salvei!

























Adaugă comentariu nou