Alegeri pe stomacul gol?

Victoria lui Boc în stil Băsescu

În dezastrul electoral al PDL, trebuie remarcată supraviețuirea miraculoasă a indestructibilului mini-Boc. Videanu a stat ca pe timpuri, până dimineață, în fața unui ecran de retroproiector, numărând vot cu vot din țară, dar singurul lucru cu care s-a putut lăuda a fost reușita lui Boc. Partidul a căzut la un 15%, care poate nu e chiar așa de rău cum sună. MRU nu va porni chiar de la zero. Dar felul în care Boc s-a salvat, cu o mână de voturi, pe ultima sută, dă o lecție așa zișilor grei din partid.

E aproape pe dos decât contraperformanța lui Liviu Negoiță, care pleacă din 80%, în mandatul anterior, nu mai face nimic, refuză orice asociere cu politica partidului, pe vremea austerității și pierde cu iluzia că nici nu trebuie să se prezinte ca să câștige. Înlocuirea lui cu halucinantul amator de eleve de la țară, Robert Negoiță, e jenantă și prea clară (3-1), ca să poată fi pusă pe seama confuziei de nume. Cum remarca Iulian Comănescu, la București se conturează o garnitură înspăimântătoare de pușcăriabili: Onțanu, Robert Negoiță, Piedone și Vanghelie! Niciunul dintre ei nu e ales din eroare, sunt expresia degradării bucureșteanului mediu, adevărate modele pentru mitocanii, pe care îi întâlnim la toate semafoarele și în toate autobuzele. Din păcate, ăștia suntem!

Ne urmează cu maximă ambiție și alte orașe mari, cum ar fi Craiova, unde a fost aleasă mahalagioaica Olguța, doar pentru că s-a îmbrăcat în tricoul Craiovei și a arătat o fotografie cu un stadion ca în Dubai. La Constanța, și anul acesta, scuzați exprimarea, dar Mazăre a terminat pe fața electoratului și electoratul a părut egal de satisfăcut. Nu mai vorbim de promoția de mafioți dovediți, votați cu mare avânt în fruntea multor consilii județene.

De ce e diferită și semnificativă victoria lui Boc? Tocmai pentru că e un câștig de cauză al decenței. Aș pune în aceeași categorie victoriile unui Klaus Iohannis la Sibiu, Romeo Stavarache (PNL) la Bacău sau George Scutaru (PDL) la Brașov. În cazul lui Boc, rezultatul infirmă și părerea că austeritatea ducea inevitabil la eșafod. Chiar și o austeritate aproape gratuită, aplicată prostește și fără tragere de inimă, tot e înțeleasă, atâta timp cât cel care o propune își păstrează decența. Ceea ce a lovit necruțător electoratul a fost tupeul lacom și disprețul pentru cei cărora li se ceruse hulita austeritate. Nu știu dacă Boc va mai ajunge să aibă vreodată un rol în politica națională, dar chiar dacă va lăsa altcuiva președinția partidului (cum poate ar fi normal), o face într-un