Primăria Năsăud sare în sprijinul conducătorilor auto

Deoarece au apărut unele gropi în asfalt pe străzile principale care traversează oraşul Năsăud, edilul urbei s-a preocupat imediat să găsească o soluţie momentană de remediere pentru a se evita, Doamne fereşte!, unele accidente.

Astfel, cei de la Drumuri Naţionale, la solicitarea Primăriei oraşului Năsăud, au trecut la plombarea găurilor apărute în asfalt, în urma fenomenului „îngheţ-dezgheţ”.

Potrivit primarului Mircea Romocea, vor fi reparate străzile Bistriţei, B-dul Grănicerilor, Piaţa Unirii (centru), George Coşbuc, prelungirea DN 17D (către Rebrişoara) şi în Cartierul Liviu Rebreanu. „Deoarece s-a impus o reparare urgentă, aceasta se face folosindu-se mixtură asfaltică, pentru moment, iar atunci când vremea va permite lucrările de reabilitare a carosabilului vor fi reluate prin alte metode mai complexe, mai eficiente”, a precizat primarul oraşului, prof. Mircea Romocea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5