Nume sonore ale folclorului, la Vergelul de la Argieşel
Consiliul Local şi Căminul Cultural Târlişua, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Perpetuum Artis din Argieşel au organizat cea de-a XII-a ediţie a Vergelului, manifestare tradiţională care adună în fiecare an pe agrieşeni la un joc tradiţional.
Evenimentul a debutat prin cuvântul primarului Vlăduţ Purja, a directorului Căminului Cultural, Ionuţ Pop şi a învăţătoarei Floarea Pop, cea care se ocupă de revigorarea tradiţiilor româneşti pe aceste meleaguri.
Ansamblul profesionist „Dor Românesc”, prin soliştii Anuţa Motofelea, Ioachim Spân şi Verocica Bălan şi invitaţii de la Cluj – Marinela Zegrean Istici, Maria Golban Şomlea, Amalia Codorean Chindriş, Maria Marcu, Grigore Sâmboan – au cântat pentru spectatorii prezenţi în număr mare. Grupul folcloric „Glanetaşul” a adus cântece de pe Valea Ţibleşului, iar Taraful Glanetaşul, condus de Dănuţ Rus-vioară (Radu Horoba-contră, Dănuţ Şerban-contrabas) a cântat de joc până dimineaţa, la ora 5. Evenimentul a fost prezentat de Grigore Sâmboan, fiu al satului.
O manifestare deosebită ce se înscrie în calendarul cultural iniţiat de Floarea Pop.
Adaugă comentariu nou