Bistriţean cercetat pentru înşelăciune în contracte cu fonduri nerambursabile
Lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat vineri cercetările în cauza penală complexă privind pe numitul T.C., în vârstă de 38 de ani, din Bistriţa, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de trimitere în judecată a acestuia, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
"Acesta este suspectat că în perioada 2008-2012, având calitatea de administrator a trei societăţi comerciale, toate cu sediul social în municipiu, ar fi indus şi ar fi menţinut în eroare 11 părţi vătămate, persoane fizice şi juridice, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de proiectare şi/sau consultanţă în domeniul accesării de fonduri nerambursabile. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 448.876 de lei, a fost recuperat integral prin luarea măsurilor asiguratorii", informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- I-a momit cu fonduri europene
- Femeie din Viişoara, încarcerată în Penitenciarul Gherla, pentru înşelăciune
- Tiha Bîrgăului: Bărbat condamnat la 6 ani pentru înșelăciune
- A fugit, dar nu a scăpat de condamnarea la 5 ani închisoare pentru înșelăciune
- Tânăr din Reteag, condamnat la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune
Adaugă comentariu nou