Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea: Şi inabilitatea este o armă !
Constat cu regret, încă o dată în plus, că mai există persoane, care în încercarea lor de a-şi acoperi, lipsa de abilitate şi modesta capacitate de previziune şi de relaţionare corectă cu cei din jur, dar şi un rezultat, extrem de modest 11.88%, obţinut la alegerile pentru Parlamentul European din 25.05.2014, de către organizaţia PNL Năsăud, condusă de către viceprimarul Niculai Găitan, până de curând, invocă, precum spunea poetul: „cuvinte goale, ce din coadă au să sune”, desigur fără suport real.
Altfel spus, rezultatul mai sus amintit, obţinut de către organizaţia PNL Năsăud, pe care, de altfel o respectăm, s-ar datora subsemnatului şi desigur existenţei PSD. Parafrazând puţin lucrurile, am putea conchide, dacă Mircea Romocea nu ar fi fost primarul oraşului Năsăud, şi dacă Partidul Social Democrat, nu ar fi existat, rezultatul pe care l-ar fi obţinut organizaţia PNL Năsăud şi ne referim concret la preşedintele acesteia, Niculai Găitan, probabil că ar fi cu ceva în plus, peste 12%. Reamintesc faptul că respectăm Partidul Naţional Liberal şi nu ne propunem să aducem atingeri de imagini acestui partid istoric. Cred însă că, electorii oraşului Năsăud, atunci când ajung la urne, şi mă refer aici cu precădere la alegerile locale, trebuie să acorde girul prin vot, pentru Consiliul Local, nicidecum unor persoane cu o viziune retrogradă, care nu doresc dezvoltarea oraşului, ci unor persoane, care manifestă deschidere spre progres şi de ce nu, spre emanciparea urbei. Haideţi să ne reamintim faptul că mai era puţin şi „oraşul academicienilor” avea şanse reale, de a se îndrepta către „zona rurală”.
În ceea ce priveşte proiectele care vizează dezvoltarea oraşului iniţiate de către primar, invit public cetăţenii, cu precădere familiile tinere, dar nu numai, la şedinţele Consiliului Local şi am să-i rog să-şi exprime punctul de vedere. A pleca de la premiza „important este să nu se facă nimic, pentru că se va contabiliza împotriva noastră”, este, în opinia mea, extrem de păgubos pentru noi toţi.
Rămân optimist şi am convingerea că şi prin existenţa unui „Raport de forţe” în Consiliul Local, total în defavoarea primarului 35% (şase consilieri PDL, patru consilieri PNL, un consilier PPDD, cinci consilieri PSD, un consilier PC), vom materializa proiecte de investiţii şi de infrastructură, care în final să confere năsăudenilor cel puţin un minim de confort urban, pe care ni-l dorim cu toţii.
Primarul oraşului Năsăud,
Mircea Romocea
Citiţi şi:
- ALDE ocupă abuziv sediul PNL Năsăud
- Niculai Găitan, viceprimarul oraşului Năsăud: Adevărul despre scorul PNL Năsăud la alegerile europarlamentare
- Nicolae Găitan, propunerea PNL pentru Primăria Năsăud
- Profesorul Mircea Romocea- validat în funcţia de primar al oraşului Năsăud
- Niculai Găitan le dă replica liberalilor: ALDE a cerut Primăriei închirierea unui spaţiu neutilizat
Comentarii
discutam peste 2 ani bai morocea.......
Adaugă comentariu nou