Schimbarea de atitudine

”Cea mai mare descoperire a timpului nostru este faptul că ne putem schimba viața, schimbându-ne atitudinea!”, William James

Candidatura lui Klaus Johannis la funcţia de preşedinte al României a stârnit un fenomen extrem de interesant în rândul cetăţenilor ţării noastre, atât a celor care trăiesc în interiorul graniţelor, cât şi a celor din afara lor.
Fenomenul se numeşte schimbare de atitudine.

Pentru prima oară în istoria post-revoluţionară, oamenii au ieşit din tiparele consacrate, impuse de abilitatea celor ce aspiră sau deţin puterea, care prin metode bazate pe înşelătorie, minciună, inducerea unor stări de spirit conflictuale, contradictorii şi confuze au împământenit, aproape, tendinţa electoratului de a preţui indivizii cu o personalitate paranoidă. Românii sunt în faţa examenului de maturitate ca popor. Acum, mai mult ca niciodată, vedem oameni care se rup de influenţa politicului şi gândesc singuri, nemaiacceptând pomenile electorale ca vectori de acţiune în procesul de a alege, ci, dimpotrivă, sfidând în mod deschis obiectivele abuzive venite de la primar, şef de partid sau instituţie.

Tot pentru prima oară, vedem cum românii din diaspora, despre care s-a vorbit de nenumărate ori ca despre cea mai dispersată şi ciudată categorie, purtătoare a unei gene în plus faţă de altele, şi anume gena dezbinării, s-au înfăţişat lumii cu un chip nou, uniţi într-un crez şi dispuşi să facă orice sacrificiu pentru a-şi exercita dreptul la vot, ba mai mult, exprimându-şi dorinţa de a lupta pentru ţara în care ar dori să se întoarcă, cu toate mijloacele ce le stau la îndemână. Pentru prima oară, numărul alegătorilor tineri şi foarte tineri a depăşit cu mult numărul celor de vârsta a doua şi al pensionarilor.

Tot pentru prima oară, sintagma ”România lucrului bine făcut” capătă o altă conotaţie, excluzând din context ideea de indivizi şmecheri, descurcăreţi, afacerişti dubioşi, etc. şi preluând concepte noi: cinste, muncă, responsabilitate, onoare, demnitate, corectitudine. Toate aceste concepte au fost introduse în campania electorală a candidatului Klaus Johannis, care a oferit o alternativă a omului politic ce va schimba în bine România.

Candidatul Klaus Johannis a oferit românilor un model nou, pozitiv şi demn de urmat, prin însăşi atitudinea sa, şi, cel mai important lucru este că modelul a fost receptat de alegătorii români, pe alocuri chiar la un nivel nebănuit.

Alegerile nu au fost câştigate încă, niciunul dintre cei doi candidaţi nu este sigur că va deveni preşedinte, cu toate acestea românii îi pot fi recunoscători de pe acum lui Klaus Johannis pentru curentul pozitiv stârnit datorită atitudinii sale demne, cinstite şi corecte. Mulţi dintre noi vom rămâne adepţii conceptului ”lucrului bine făcut” şi vom plasa ideea ”mândriei de a fi român” la un nivel respectabil, deasupra unui slogan strict electoral. Da, am putea fi mândri, dar nu oricum, ci mândri că trăim într-o ţară normală, bine condusă, cu economie performantă, cu oameni corecţi, cinstiţi şi cu atitudine pozitivă faţă de muncă.

Senator Dorin Dobra

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5