Jocul şi muzica romilor, aplaudate la scenă deschisă. Primarul Ovidiu Creţu, îmbrăcat într-un costum tradiţional, susţinător al unui oraş multicultural
Dansurile şi muzica romilor au fost aplaudate de bistriţeni, la cea de a XV-a ediţia a Festivalului Tradiţiior Ţigăneşti, eveniment desfăşurat, la finele săăptămânii trecute, pe scena Pietonalului bistriţean. Acţiunea iniţiată de consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, în 2001, cu sprijinul autorităţilor, a fost organizată de Primăria Bistriţa prin Centrul Cultural Municipal Bistriţa în parteneriat cu Partida Romilor Bistriţa-Năsăud.
„Partida Romilor a fost pe parcursul ediţiilor anterioare partener în organizarea acestui festival, fie cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, până în 2008, fie cu Centrul Cultural Municipal Bistriţa. Le mulţumesc şi sperăm că vom primi sprijin şi pe viitor pentru menţinerea acestui eveniment, pentru a putea promova formaţii mai bune şi mai multe.
Am primit promisiunea din partea domnului primar Ovidiu Creţu că, anul viitor, vom fi sprijiniţi în organizarea Balului romilor care în acest an, din motive financiare, nu a mai avut loc”, ne-a declarat, la finalul evenimentului, Emil Neia Lăcătuş.
Au fost alături de romi, în ceas de sărbătoare, primarul Ovidiu Creţu – îmbrăcat într-un costum tradiţional, susţinător al unui oraş multicultural, vicepreşedintele CJ – Alexandru Pugna, deputatul Ioan Oltean, senatorul Cristian Florian, viceprimarul Bistriţei – George Avram.
Au evoluat artiştii de la Ansamblul de dansuri „Mureşul” din Târgu Mureş, Ansamblul „Lo Romengo Ili” – Sâncraiu de Mureş, Ansamblul „Romal-Fest” din Târgu Mureş, „Trifoiaşul de la munte” – Budacu de Sus, „Chelen Sucar” – Josenii Bârgăului, „Asul de traflă” – Bistriţa şi Grupul vocal-instrumental Emil Tihan &Codruţ Bistriţeanul.
Citiţi şi:
- Bucuria Etniilor
- Tradiţiile ţigăneşti, în expoziţie, dar şi pe scenă, la Complexul Muzeal. Emil Neia Lăcătuş: A fost o nouă ediţie de succes!
- Festivalul Tradițional al Romilor a ajuns la ediția a XX-a! Cântec și voie bună, la Complexul Muzeal!
- Tradiţiile ţigăneşti au animat centrul Bistriţei
- Expoziţie cu vânzare, masă rotundă şi un spectacol de zile mari, la Festivalul tradiţiilor ţigăneşti, ajuns la ediţia a XIX-a
Comentarii
-Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala.
-Proiectul este lansat de curand si are mari perspective.
-NU este necesara niciun fel de experienta!
-Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.
-Lucrati intr-un mediu placut, proactiv.
-Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic.
-Oferim sanse reale de avansare in cariera!
-Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale.
-Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
-Programul de lucru este flexibil.
-Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
-Sunt suficiente studiile medii.
-Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. -Solicitati acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
La festivalul traditiilor tiganesti, primarul Cretu s-a deghizat in rrom. Realitatea e ca-i statea bine tinuta respectiva, ceea ce duce cu gandul la fabula „Leul deghizat” de G. toparceanu:
Leul s-a-mbrăcat odată
Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.
Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.
– Staţi, mişeilor! Ajunge, – că vă rup în dinţi acuşi!
(Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.)
Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?…
Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
– O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semănai aşa de tare
C-un măgar adevărat!…
P.S. Parafrazand ultimul vers, s-ar putea spune despre primarul Cretu:
„Semănai aşa de tare
C-un tigan adevărat!”…
Adaugă comentariu nou