Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, sprijină handbalul bistriţean
O prezenţă deosebită pe meleagurile bistriţene, un fost valoros pivot al Echipei Naţionale de Handbal Masculin a României - Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a fost oaspetele CJ BN, vineri, 28 august, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de handbalul feminin din România, inclusiv noua echipă de handbal feminin a Bistriţei, un oraş unde tradiţia acestui minunat sport a fost de bun augur, cu săli pline de spectatori.
Preşedintele CJ BN, Radu Moldovan, a mulţumit pentru prezenţă preşedintelui FRH, argumentând faptul că s-a găsit o soluţie de susţinere a echipei de handbal feminin CSM Bistriţa, inclusiv din partea consilierilor judeţeni, având ca obiectiv intrarea, anul viitor, în prima ligă.
Preşedintele CJ a menţionat că s-a asigurat partea logistică, iar cei doi valoroşi antrenori – Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan – vor duce echipa spre atingerea obiectivelor, fiind profesionişti în acest domeniu, alături de directorul sportiv al echipei, Răzvan Berbecar, omul care se implică, trăieşte alături de handbal, un bun manager.
Preşedintele FRH Alexandru Dedu a precizat - „Sunt foarte fericit când sunt chemat să vorbesc despre sport, mai ales despre handbal. Am amintiri dragi de la Bistriţa, mi-a plăcut faptul că am vorbit de un proiect pe termen lung - 3 ani, toţi factorii au fost de acord şi sperăm şi credem că vom avea o echipă nouă în campionat, care va participa şi la cupele europene şi, de ce nu, la Campionatul Mondial de Handbal. Plec cu o idee foarte bună, sugerată de antrenor, de a selecta şi a creşte sportivi, inclusiv din satele şi comunele din ţara noastră”.
Dorin Popescu, vicepreşedintele CJ BN, a salutat prezenţa preşedintelui FRH şi speră că la Bistriţa va renaşte handbalul, aşa cum a mai fost odată. A fost semnat şi un protocol cu Primăria Baia - Mare pentru aducerea şi împrumutarea unor jucătoare, pe anumite perioade la Bistriţa, aducându-se mulţumiri primarului Cătălin Cherecheş.
„Mulţumesc pentru ospitalitate, este un proiect pentru comunitate, judeţul Bistriţa-Năsăud fiind un mare consumator de sport, şi ne vom atinge obiectivele. S-au adus 8 jucătoare la Bistriţa, iar media de vârstă este de 25 ani”, a concluzionat antrenorul Horaţiu Paşca.
Citiţi şi:
- Bistriţeanul Horațiu Pașca, noul antrenor secund al Naționalei de senioare
- Handbalul, sport naţional. Lotul de senioare s-a întâlnit cu fanii bistriţeni
- CSM Bistriţa atacă promovarea în Liga Naţională de handbal feminin. Vezi programul partidelor!
- A fost deschis Centrul Național Olimpic pentru junioarele handbalului românesc! Președintele COSR și al FRH, la Bistrița!
- Consiliul Local Bistriţa, în joc pasiv când vine vorba de susţinerea echipelor de handbal ale CSM
Adaugă comentariu nou