Un om dăruit şcolii: Iulius Măierean
Profesorul Iulius Măierean este la al treilea mandat de consilier. Reprezintă, cu prioritate, sistemul de învăţământ şi cultură din comuna Lechinţa. Menţionăm că în „Capitala” Câmpiei Transilvane fiinţează un liceu cu peste 700 elevi, în satele aparţinătoare există învăţământ primar şi gimnazial, de asemenea, cămine culturale funcţionale, modernizate. Cum este şi normal, profesorul Măierean a fost ales preşedinte al Comisiei de Învăţământ, Cultură, Sănătate, Tineret-Sport din cadrul Consiliului Local, o comisie prin girul căreia trec multe proiecte spre a primi avizarea corespunzătoare. Este iniţiatorul şi susţinătorul a numeroase proiecte care au devenit hotărâri şi, ulterior au prins viaţă. În Lechinţa există, cum spuneam, liceu, iar din anul şcolar 2013-2014, la iniţiativa consilierului Măierean, s-a înfiinţat şi Şcoala Profesională, la început cu o clasă, iar ulterior cu două clase. În primul mandat a iniţiat şi alte proiecte ce vizează: statuia poetului Mihai Eminescu, amplasată în faţa şcolii de pe str. Gării, de ziua naşterii Poetului Naţional organizându-se aici, cu elevii şi nu numai, manifestări dedicate acestuia. De asemenea, în contul consilierului despre care scriem pot fi trecute şi contribuţia la sala de sport din Lechinţa, la ridicarea şi, unde e cazul, modernizarea căminelor culturale din Chiraleş, Vermeş şi Sângeorzu Nou.
Profesorul Măierean este prezent an de an în fruntea acţiunilor organizate în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu o dată a fost văzut conducând formaţiile de colindători ale elevilor lechinţeni la Bistriţa, ori formaţiile de dansuri care oferă nu numai celor din comună, ci şi altora, spectacole apreciate de cei prezenţi.
Citiţi şi:
- La mulţi ani, poetului GELU VLAŞIN!
- (Video) Liceul Tehnologic Lechinţa are propriul imn. S-au pus bazele Cenaclului „Ion Moldoveanu”
- Vezi câţi copii s-au născut anul acesta la Lechinţa
- Premiul I pentru elevii din Lechinţa la Festivalul Naţional de Folclor „Flori de mai” din Cluj-Napoca
- Dezvelirea bustului Mihai Eminescu
Adaugă comentariu nou