Peste 1200 de şoferi amendaţi, în ultima săptămână
În perioada 11-18 ianuarie 2016, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 1.260 de sancţiuni contravenţionale, 307 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi alte 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.
Totodată, poliţiştii au retras 11 certificate de înmatriculare şi au reţinut 35 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 11 pentrul alcool şi 5 pentru viteză, informează inspectorul Virginia Pîrlea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
„Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, ţinând cont de condiţiile meteo, nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmaţi să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie”, vă recomandă poliţiştii.
Citiţi şi:
- Un tânăr din Prundu Bârgăului a furat două laptopuri de la o şcoală!
- Peste 180 de şoferi amendaţi, într-o singură zi. 15 permise de conducere reținute de polițiștii bistrițeni
- Aproape 200 şoferi vitezomani, sancţionaţi de poliţişti
- Peste 320 şoferi amendaţi, în acest sfârşit de săptămână
- Bicicliști, echipați-vă corespunzător și respectați regulile de circulație! Vezi de la ce vârstă ai voie pe drumurile publice!
Adaugă comentariu nou