Bistriţenii au ieşit în stradă. Vezi mesajul primarului Ovidiu Creţu

Bistrițenii sunt solidari cu familiile de români din Norvegia, participând, la această oră, la mitingul autorizat din fața Prefecturii.
La manifestarea coordonată de Uniunea Bisericilor Baptiste din România au fost prezenţi şi reprezentanţi ai altor culte, amintins aici pe părintele protopop Alexandru Vidican, alături de mulţime de ortodocşi impresionaţi de drama familiei Bodnariu.

După o rugăciune rostită de sutele de bistriţeni prezenţi în piaţă, a luat cuvântul pastorul Ioan Ardelean care a spus că bistriţenii vor protesta până se va auzi în Norvegia: Nu avem pretenţia că suntem perfecţi, dar să se respecte celula de bază a sociatăţii, familia. Dumnezeu a binecuvântat familia Bodnariu de 5 ori. Cum putem spune că au fost deposedaţi de aceste daruri, decât prin abuz ? Cine răspunde de traumele emoţionale ale unui bebeluş de 4 luni, despărţit de mamă ?


"Considerăm că lacrima și durerea, dorul după copii nu sunt limitate de granițe, nu au culoare politică și nici confesioanală. Familia Creștină, responsabilă, își are modelul în Sfânta Treime, nedespățită: tata, mama și copii, împreună. Mama e icoană a Maicii Domnului" a spus, printre altele, protopopul ortodox, Alexandru Vidican, iar moderatorul evenimentului, a complectat către mulţime: Nu Biserica Ortodoxă e ameninţare pentru Biserica Baptistă, ci lucrurile ce vor veni din afară.

Primarul Ovidiu Creţu spune că lucrurile ce se întâmplă în Norvegia nu sunt caracteristice civilizaţiei umane, care e produsul familiei: locul copiilor nu e la orfelinat, ci acasă, după cum locul bunicilor nu e la azil, ci tot acasă, în sânul familiei. Cerem autorităţilor norvegiene: Redaţi viaţa familiei Bodnariu !

Pastorul Viorel Deac a rostit o rugăciune tulburătoare către Dumnezeu, de la Bistriţa, iar copiii de la liceul Logos, coordonaţi de directorul Remus Oniga, au înălţat cântece religioase. Au particiapt subprefectul Ovidiu Frenţ, managerul Rombat Ioan Repede, primarul din Căianu Mic, Paul Ştir, alături de peste 1000 de bistriţeni.


Reamintim faptul că zilele trecute a luat atitudine şi episcopul ortodox Macarie al Europei de Nord, de loc de la noi din judeţ, prezent pentru a vorbi despre familie în Norvegia. Familia Bodnariu, de confesiune neoprotestantă și Familia Nan de confesiune ortodoxă sunt cele mai cunoscute cazuri care se află acum în vâltoarea procedurilor administrative și judiciare: Este vorba de persoane care nu lasă urmă de îndoială în ceea ce priveşte responsabilitatea şi conştientizarea situaţiei grave, dând dovadă de foarte mult echilibru duhovnicesc. Trebuie să se înțeleagă, la nivelul tuturor organismelor abilitate, că mediul familial este cel mai potrivit cadru de educare a copiilor unde, dacă există discernământ și principii morale, își găsesc rezolvarea toate problemele. Fiecare dintre noi, din poziția și slujirea la care suntem chemați: Stat, Biserică, familie, prieteni, cetățeni responsabili, avem obligația morală să susținem valorile familiale tradiționale și să găsim soluții pentru ca acestea să fie cultivate în interesul copiilor, respectând și aspectele culturale și spirituale la care părinții aderă. Avem obligația morală să veghem pentru ca nu cumva tăvălugul abordărilor strict instituționale să reducă relațiile din societate la proceduri administrative și date statistice.Trebuie să nu uităm că în aceste situații este vorba de oameni, suflete fragile, iar de înțelegerea situației prin care ei trec depinde și soarta viitoarelor generații de cetățeni europeni.

Iată mesajul transmis de Lucian şi Veronica Oniga, ce se află printre iniţiatorii protestului:

Stimati bistriteni,

E timpul ca si noi sa ne alaturam actiunilor de solidaritate nationala si internationala pentru ca vocea noastra, unitara, sa fie, in cele din urma, bine auzita de catre cei care par a avea inca urechile inchise.
Scopul protestului nostru va fi:
1. Impotriva abuzurilor Barnevernet din Norvegia
Marius si Ruth Bodnariu (“Parinti”) sunt o familie mixta romano-norvegiana ce locuieste in Norvegia de 10 ani. Familia are 5 copii: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani), Matei (5 ani), Ioan (2 ani) si Ezekiel (4 luni). Marius este lincentiat in Ingineria Sistemelor si Informatica Aplicata la Universitatea Politehnica Bucuresti, angajat al primariei Redal, Naustdal, iar Ruth este asistenta medicala de specialitate pediatrica la spitalul din orasul Forde.
In data de 16 Noiembrie 2015, statul norvegian, prin institutia de protectie a copilului, Barnevernet, le-a confiscat copiii si i-a dat in plasament in trei familii diferite, fara o ancheta sociala prealabila si fara o ancheta psihosociala si emotionala a copiilor. Procedura de confiscare a copiilor familiei a fost declansata in urma unui denunt telefonic a directoarei (“Directoare”) scolii din orasul Vevring, unde fetitele Eliana si Naomi sunt eleve. In denunt, directoarea scolii isi exprima ingrijoararea privind educatia religioasa pe care fetitele o primesc acasa, faptul ca ar putea fi disciplinate, mentionand ca parintii si bunica sunt crestini radicali si ca acest fapt ar crea un handicap copiilor. In acelasi denunt, directoarea scolii mentioneaza inteligenta si creativitatea celor doua fetite, evidentiind faptul ca nu considera ca ele sunt abuzate fizic sau psihic, solicitand doar indrumarea protectiei copilului. Directoarea scolii, cu ceva timp in urma, a fost foarte categorica in a interzice uneia dintre fete sa mai cante, dupa ce fetita a cantat un cantecel crestin colegilor. In urma acestui denunt, Barnevernet face sesizare pentru deschiderea unui caz de violenta in familie si fara a notifica familia in prealabil, in data de 16 Noiembrie, Barnevernet Naustdal a mers la scoala si le-a luat in custodie pe cele doua fete, dupa care impreuna cu politia a mers acasa la familia Marius si Ruth Bodnariu, de unde a luat in custodie si pe cei doi baieti, Matei si Ioan. Mama a fost arestata si dusa la sediul politiei locale, aceasi procedura de arestare aplicandu-se si tatalui, care era la serviciu. Dupa cateva ore de interogatoriu, fara ca Marius sa fie asistat de un avocat si fara prezenta unui translator, Marius si Ruth Bodnariu au fost eliberati impreuna cu bebelusul de 3 luni, nefiind considerati periculosi si li s-a comunicat faptul ca in urmatoarea zi li se va explica despre ce este vorba. In mod ilegal, autoritatile au procedat la arestarea celor doi fara a le prezenta invinuirile, impreuna cu dovezile care au condus la aces gest extrem, acela de arestare a unei persoane. Pentru determinarea parintilor de a sta linistiti si a nu apela la serviciile unui avocat, cei doi au fost asigurati ca situatia se va rezolva in mod pozitiv. In 17 Noiembrie, contrar declaratiilor optimiste din ziua precedenta, Barnevernet ia in custodie, insotiti de politie, si pe bebelusul Ezekiel. In urma deciziei unei comisii locale de audiere, parintii sunt acuzati de abuz fizic asupra copiilor, fara a exista dovezi in acest sens, fapt ce conduce la investigatii medicale complexe asupra copiilor, ulterior raportul medical mentionand faptul ca nu exista semne de abuz fizic sau psihic in ce-i priveste pe copii. Totusi, doar in baza declaratiilor, pe care Barnevernet pretinde ca au fost date de copii (chiar si aceste declaratii unele dintre ele se contrazic), comisia stabileste ca (1) bebelusul poate fi vazut doar de doua ori pe saptamana, cate doua ore de mama si tata, (2) ca cei doi baieti pot fi vazuti doar de mama o data pe saptamana, (3) iar ca cele doua fete mari nu pot fi vazute deloc de catre parinti si nu au mai fost vazute din data de 16 noiembrie. (Abia de cateva zile, probabil la presiunea protestelor de pana acum, parintilor li s-a ingaduit sa vorbeasca cu fetele la telefon.) Nu se cunoaste daca declaratiile copiilor au fost luate in prezenta unui psiholog si nici modul in care au fost luate acele declaratii, in prima faza nefiind prezent si un reprezentant/avocat al parintilor pentru confirmarea respectarii procedurii de audiere a minorilor, procedura care trebuie sa se efectueze fara a se crea vreun traumatism psihoemotional minorilor. Pana la acea data, Marius si Ruth Bodnariu nu au primit niciun avertisment din partea autoritatilor in care sa fie atentionati de deficiente in cresterea si educarea propriilor copii. Nu s-a efectuat nicio ancheta sociala si nicio evaluare a impactului despartirii copiilor de parinti, precum si impactul despartirii fratilor, prin aceasta incalcandu-se interesul superior al copilului. La acest moment, copiii sunt tinuti nejustificat in trei familii surogat, in doua orase diferite la distante de 3,5 ore de casa parinteasca. Copiii spun ca le este dor sa-si vada parintii si sa se intoarca acasa, dar Barnevernet neaga acet lucru. Paradoxal, in data de 15 Decembrie 2015, in urma unei intalniri cu Barnevernet, parintilor li s-a comunicat ca autoritarea de protectie a copilului vrea sa ii cunoasca mai bine si sa-i evalueaze abia in luna Februarie 2016, dar ca in acelasi timp demareaza procedura de decadere din drepturile parentale, pas antemergator procedurii de adoptie pentru toti cei 5 copii ai familiei. Pana la aceasta ora nu sunt clare si explicabile cateva aspecte privind toata procedura de confiscare a celor 5 copii si dorim sa atragem atentia asupra lor:
– incalcarea Conventiei cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20.11.1989, in special art.5, 8, 9, 14, 18, art.20 alin,3, si art. 30,
– forta extrema si abuziva a Barnevernet,
– lipsa unei anchete sociale prealabile,
– lipsa unei evaluari a impactului separarii copiilor de parinti si a separarii fratilor prin plasarea in trei familii diferite,
– lipsa de transparenta,
– interogatoriu fara translator si fara avocat, incalcandu-se astfel dreptul la aparare,
– constrangerea de a nu contacta ambasada,
– lipsa unor evidente de abuz fizic sau psihic,
– intarzierea intocmirii documentatiei in limba romana, asa cum prevede legea,
– mama nu-si poate alapta bebelusul de 4 luni decat de doua ori pe saptamana,
– presiuni asupra mamei (Ruth) sa declare in mod mincinos ca tatal (Marius) este abuziv cu ea si ca astfel isi va primi copiii,
– amenintari la adresa lui Marius sa nu faca public cazul, riscand sa nu-si mai vada copiii niciodata, amenintari care, venind din partea unor reprezentanti ai institutiei, reprezinta o infractiune evidenta de santaj si amenintare,
– plasarea copiilor in orase diferite la distanta de 3,5 ore de casa, inclusiv a bebelusului de trei luni care trebuie alaptat, desi avocatul a gasit o locatie in apropierea casei parintesti,
– manipularea copiilor prin intrebari directionate, pentru a da declaratii prin care parintii sa fie incriminati.
Astfel de metode si atitudini, care noua ca romani, ne aduc aminte de totalitarismul comunist, ne determina sa acuzam Barnevernet, implicit statul norvegian de complicitate, de incalcarea flagranta a drepturilor familiei si a drepturilor omului, de amenintari si intimidari asupra familiei, asupra avocatilor care se implica in aceste cazuri (unii dintre ei pierzandu-si licenta), de tentative de musamalizare si ingradirea libertatii de exprimare religioasa.
2. In semn de solidaritate cu Marius si Ruth Bodnariu
Denuntam actiunile abuzive, irationale si inumane fata de o familie normala, responabila, care a asigurat un mediu propice cresterii celor 5 copii. Marius si Ruth sunt integrati social, aducand un plus comunitatii din care fac parte, prin natura profesiei lor, fara sa fi initiat sau produs vreodata actiuni ce contravin moralitatii si legii.
3. In semn de solidaritate cu familiile care au experiente similare familiei Bodnariu din Romania, Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia.
4. In speranta ca autoritatile romane sa modifice legea Serviciului de Protectie al Copilului in sensul eliminarii oricaror posibilitati de abuz.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5