Ou de Paște gigant, la Năsăud
Creativitatea este la ea acasă la Clubul Copiilor din Năsăud. Acest lucru este confirmat încă odată în cadrul „Școlii Altfel”. Este bine cunoscut faptul că, Clubul Copiilor desfășoară o largă paletă de activități educaționale nonformale. De această dată, cei care frecventează Clubul în această perioadă au ocazia să participe și la realizarea unui ou a cărui înălțime depășește 1,50 metri înălțime.
„Având în vedere imediata apropiere a Sărbătorilor Pascale, echipa formată din cadre didactice ale clubului și elevi vor finaliza până în acest sfârșit de săptămână acest inedit ou. Inedit deoarece noi, inițiatorii proiectului am decis ca fiecărei zi a săptămânii să îi fie atribuită o culoare: luni – roșu, marți – galben, miercuri-verde, joi-albastru și vineri-violet, culori care se vor regăsi la final pe acest ou încondeiat. Odată realizat, oul va fi expus pe spațiul verde din imediata apropiere a Clubului, respectiv curtea Bisericii Ortodoxe „Sfinții Constantin și Elena”.
Director,
Prof. Dorina Buia
Citiţi şi:
- Vin Paştile! Primele ouă gigant, amplasate în Bistriţa
- Premieră: Primăria Bistriţa a amplasat nouă ouă gigant în centrul oraşului şi în zona Big
- Concurs judeţean de dans la Beclean
- Concurs judeţean de dans la Beclean
- Toată spuma folclorului bistriţean într-un spectacol gigant la 150 de ani de la naşterea lui Coşbuc
Adaugă comentariu nou