Peste 3000 de elevi au vizitat Biserica Evanghelică. Simbolul Bistriţei a atras şi elevi din alte judeţe
Primăria municipiului Bistriţa s-a implicat în programul „Şcoala altfel” oferind tuturor elevilor posibilitatea să viziteze Biserica Evanghelică şi să urce cu liftul în turnul acesteia, gratuit, pentru a admira frumoasa panoramă a vechiului burg transilvănean.
Iniţiativa administraţiei locale s-a dovedit a fi extrem de atractivă pentru elevi şi cadrele didactice: în primele trei zile ale programului „Şcoala altfel”, peste 3000 de tineri au vizitat simbolul Bistriţei. Biserica Evanghelică şi turnul acesteia au constituit un punct de atracţie şi pentru grupuri de elevi din Şieuţ, Şieu Măgheruş, Dumitra, Valea Bârgăului, dar şi din judeţele învecinate: Baia Mare, Zalău şi Suceava.
Pentru cea de-a patra zi a programului „Şcoala altfel”, sunt înscrişi deja circa 800 de elevi dornici să viziteze biserica şi să admire din turn panorama municipiului, de la zeci de metri înălţime.
În aceeaşi ordine de idei, numeroşi elevi au vizitat şi Centrul Comunitar de Tineret – obiectiv care a fost, de asemenea, înscris de administraţia bistriţeană în programul „Şcoala altfel”.
Reamintim faptul că, până vineri, 22 aprilie 2016, elevii pot vizita simbolul oraşului - Biserica Evanghelică şi, însoţiţi de un cadru didactic, pot urca gratuit cu liftul în turn, cu condiţia unei programări prealabile, făcută cu 24 de ore înainte.
Programările pot fi făcute zilnic, între orele 10.00 – 16.00, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa situat în Piaţa Centrală nr. 4 sau la telefon 0766-244.406.
20.04.2016
Adaugă comentariu nou