Bistriţa va găzdui Cupa României la minifotbal
Sâm, 06/04/2016 - 08:51
În perioada 10-12 iunie 2016 va avea loc, în premieră la Bistriţa, Cupa României la minifotbal - competiţie la care vor participa 64 de echipe din întreaga ţară şi care vor disputa un număr de 94 de jocuri.
"Aflată la a VII-a ediţie, Cupa României la minifotbal a atins, în acest an, un record de echipe participante din 38 de judeţe din ţară şi municipiul Bucureşti, peste 900 de competitori, 28 de oficiali, 64 de delegaţi. Echipele vor fi împărţite în 16 grupe de câte 4 echipe şi se va juca concomitent pe 6 terenuri.
Competiţia este cu atât mai importantă cu cât este primul campionat care se desfăşoară după ce federaţia de minifotbal a fost recunoscută oficial ca ramură sportivă în 22 decembrie 2015, de către Ministerul Tineretului şi Sportului", anunţă municipalitatea pe site-ul propriu.
Primăria municipiului Bistriţa organizează această cupă în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Raoul.
"Interesul pentru minifotbal este foarte mare in Bistriţa, unde există nu mai puţin de 34 de echipe - o cifră foarte mare, daca âinem cont că această competiţie este una aflată la început de drum. De asemenea, trebuie menţionat că valoarea formaţiilor locale este una ridicată, acesta fiind unul dintre puţinele orase care în 2015 au avut două reprezentante la Campionatul Naţional de la Arad, River Plate şi Raal", a motivat Federaţia de Minifotba din România organizarea competiţiei la Bistriţa.
Citiţi şi:
- Finala Campionatului de Minifotbal
- Mâine începe, la Bistriţa, Campionatul Național de Minifotbal! Gabi Balint şi Lucian Sânmărtean, la festivitatea de deschidere de la baza Raoul
- Turneu caritabil de fotbal, la Maieru, pentru Andreea Ursachi!
- Penitenciarul Bistriţa şi-a adjudecat Cupa primăverii la minifotbal
- Sportul eliberează spiritul. Şase echipe de liceeni, alături de deţinuţi, la Cupa Libertăţii

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aurel -
Joi, 11:55
Foarte mulți ,,Dorei și Ionei" în România. De aceea suntem unde suntem, muncim mult prea puțin,...
Dorel de Bistrita -
Joi, 09:48
Ca sa repare tot ceea ce ati stricat voi cu toata " gasca " Bolojan !
Ionel Fernic -
Joi, 09:12
După toate semnele, UE şi alţi binevoitori ai lui Soros vor să ne desfiinţeye ca naţie, să ne ia...
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm gânduri de bine părintelui MIRCEA DORIN POP, preot paroh la Şintereag. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii...
În zi de naştere, sincere urări aniversare îi adresăm preacucernicului părinte IOAN TITIENI, preot paroh la Gledin.
Sănătate, bucurii şi împliniri transmitem, în zi de naştere, prof. dr. DOREL COSMA, scriitor, jurnalist și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou