Doi tineri, reţinuţi de poliţiştii bistriţeni, pentru înşelăciune prin metoda „accidentul”
La data de 29 octombrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale bistriţeni au prins în flagrant doi bărbaţi în vârstă de 27 de ani şi 31 de ani, ambii din localitatea Viile Tecii, bănuiţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Cei doi i-ar fi spus victimei, o femei de 78 de ani, din Bistriţa, că fiica sa ar fi provocat un accident de circulație cu victime, motiv pentru care i-au solicitat femeii suma de 14.500 euro pentru a o ajuta pe fiica sa să scape de pedeapsă.
Poliţiştii au organizat un flagrant, ocazie cu care cei doi au fost surprinşi în timp ce primeau un plic, în care se presupunea că se află o sumă de bani.
Faţă de cei în cauză s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prin metoda „accidentul”, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Citiţi şi:
- La şedinţa de la Protopopiat, preoţii, rugaţi de poliţie să vorbească în biserică despre metoda „accidentul”
- Trei persoane retinute pentru fapte de înşelăciune, prin metoda,, accidentul”
- Metoda accidentul. Poliţiştii bistriţeni, percheziţie în Penitenciarul Iaşi
- Bistriţeancă prostită rău, prin metoda "accidentul"
- Bistriţeancă înşelată prin,,metoda accidentul”. I-a dat unui necunoscut peste 1000 euro
Adaugă comentariu nou