Ioan Turc (PNL Bistriţa): Fiți consecvent, domnule Dâncu!
Lun, 10/31/2016 - 14:16
La începutul acestui an, vicepremierul Vasile Dâncu a afirmat că locuințele ANL vor putea fi cumpărate de către actualii chiriași, iar banii rezultați din vânzarea acestora vor fi folosiți la finanțarea de noi locuințe pentru tineri.
Recent, dl Dâncu s-a răzgândit și a spus că locuințele ANL nu vor mai fi vândute, deoarece banii proveniți din vânzarea lor, odată intrați in bugetul de stat, nu vor mai primi această destinație, iar pe de altă parte, este nevoie de un fond de locuințe pentru situații de urgență. Așadar, d-nul Dâncu identificâ problema, dar, în consacratul stil balcanic, nu vede și rezolvarea.
Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Vasile Dâncu, elaborase o metodologie în urma căreia cuantumul chiriilor a crescut de 3-4 ori, motivarea fiind determinarea chiriașilor să cumpere aceste locuințe. Dl Dâncu a declarat că sarcina stabilirii chiriilor aparține consiliilor locale și le recomandă acestora să țină cont de profilul chiriașilor din locuințele ANL. Afirmația nu s-a dovedit adevărată, deoarece consiliile locale au fost practic obligate să stabilească un cuantum al chiriilor în funcție de metodologia deja trasată de minister.
D-le Dâncu, ați afirmat la Carei, un oraș de circa 20.000 de locuitori, că ar trebui să existe acolo în jur de 200 de locuințe pentru situații extreme sau de necesitate. Niciun oraș european nu-și permite construirea și întreținerea unui fond de locuințe doar în așteptarea unor calamități. Conform principiului pe care l-ați enunțat, un oraș ca Bistrița ar trebui să dispună de 800 de locuințe goale pentru situații de urgență, ceea ce ar fi aberant, în condițiile în care foarte mulți tineri nu au acces la spații locative.
Domnule Vasile Dâncu, sunteți considerat un intelectual respectabil, opinie pe care o împărtășesc și eu. De aceea, vă rog să dați dovadă de mai multă consecvență, având în vedere prerogativele guvernamentale pe care le gestionați. Chiriașii ANL, mulți dintre ei, au adus îmbunătățiri locuințelor pe care le ocupă și datorită faptului că, de-a lungul timpului, s-a vehiculat în spațiul public posibilitatea cumpărării acestora.
În aceste condiții, îmi permit să vă propun următoarea abordare:
1. Rămâneți la intenția inițială de vânzare a locuințelor ANL, elaborând o metodologie care să permită evaluarea la un preț corect, adică accesibil pentru cumpărarea lor de către chiriași; 2. Inițiați constituirea unui fond special în care să fie direcționate sumele rezultate din vânzarea acestor locuințe, fond care să fie folosit pentru construirea de noi locuințe ANL; 3. Stabiliți un termen-limită până la care chiriașii să poată opta pentru achiziționarea locuințelor, în caz contrar, să aibă posibilitatea de a plăti chirii rezonabile; 4. Solicitați autorităților locale un audit serios asupra modului în care sunt folosite locuințele din fondul ANL, care trebuie să corespundă scopului inițial pentru care au fost construite. Domnule Dâncu, în virtutea aprecierii enunțate mai sus, v-aș fi recunoscător dacă nu ați intra în jocul demagogic al PSD, care astăzi vinde și mâine nu, care elimină taxe ca mai apoi să le majoreze, în funcție de interesele electorale.
Ioan TURC
Prim-vicepreședinte coordonator PNL Bistrița-Năsăud
Președinte al Organizației Municipale PNL Bistrița
Citiţi şi:
- Peste 3000 de locuinţe ANL sunt puse deja în vânzare
- Viață de ANL-ist: Chirii peste prețul pieței- da, cumpărare- ba!
- Peste 100 de chiriaşi ANL, neracordaţi la reţeaua de gaz, au reclamat situaţia la Prefectură şi Consiliul Judeţean
- Case pentru specialişti în mediul rural
- ANL a recepţionat 12 locuinţe de serviciu în municipiul Bistrița, pe str. Prundului

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 10:16
La mulți ani doamnei profesor Rodica Drăguș, inspector școlar de educație fizică și sport! Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou