Şi-a împlinit visul: Denisia Bob, fiica primarului din Şintereag, medic chirurg. Cel mai mare punctaj, la rezidenţiat, la Medicină dentară, la nivelul Centrului Universitar Cluj-Napoca
De mică a visat să devină medic, iar de curând, visul ei a devenit realitate. Denisia Bob, fiica primarului din Şintereag, a absolvit, în vara acestui an, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, iar în această lună a susţinut examenul de rezidenţiat. Cu ocazia acestui examen foarte dificil, Denisia a reuşit un rezultat de excepţie, obţinând cel mai mare punctaj, la specializarea medicină dentară, la nivelul centrului universitar Cluj-Napoca şi al patrulea punctaj la nivel naţional din totalul celor 1062 de candidaţi înscrişi (https://rezidentiat.ms.ro/20161120/20161120_medicina_dentara.pdf). In cadrul rezidenţiatului, Denisia se va specializa în chirurgie dento-alveolară în centrul universitar Cluj-Napoca.
,,So proud of my achievement" (,,Mândră de reuşita mea") a scris tânara doctoriţă pe o reţea de socializare, în timp ce mama acesteia, Liliana Bob, bibliotecar la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa, a lăcrimat la aflarea rezultatelor examenului de rezidenţiat şi ne-a declarat că Denisia este un copil foarte bun care nu şi-a dezamăgit familia, niciodată.
Elevă cu rezultate strălucite şi mai apoi, una dintre cele mai bune studente din cadrul facultăţii pe care şi-a ales-o, Denisia a demonstrat că prin muncă şi seriozitate orice vis poate deveni realitate. Felicitări, Denisia şi noi, bistriţenii, suntem mândri de tine!
Citiţi şi:
- Bucurie pentru primarul Ioan Bob
- Târg de joburi pentru medici şi asistenţi
- Vezi oferta educațională din sistemul penitenciar!
- La Extensia Bistrița a Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș încep anul academic 98 de studenți boboci!
- În Bistriţa-Năsăud, 18 candidaţi la examenul de rezidenţiat
Adaugă comentariu nou