Trei angajatori sancţionaţi pentru muncă la negru. Luna trecută, patru persoane au murit în accidente de muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud a sancţionat, în luna noiembrie, trei angajatori din Bistriţa la care au depistat trei persoane fără forme legale de angajare. Potrivit inspectorului şef Otilia Berbecar, cuantumul total al amentilor este de 30.000 lei.
În fapt, au fost amendate firme din domeniul intermedierii cu produse alimentare, hoteluri şi lucrări de construcţii.
Luna trecută, 11 inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa - Năsăud au verificat 164 angajatori, ocazie cu care deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă au fost consemnate în actele de control şi s-au dispus 114 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Urmare controalelor efectuate, au fost aplicate 79 sancţiuni contravenţionale, din care 70 avertismente şi 9 amenzi în cuantum de 49.000 lei.
În luna noiembrie au fost înregistrate la I.T.M. B-N 11 accidente de muncă din care 10 accidente de muncă individuale soldate cu 2 accidentaţi mortal şi 8 accidentaţi cu incapacitate temporară de muncă şi un accident colectiv cu 3 victime din care 2 accidentaţi mortal şi o persoană cu incapacitate temporară de muncă.
Citiţi şi:
- ITM BN: Doi angajatori sancţionaţi pentru muncă nedeclarată. Zece accidente de muncă, în luna august
- Amenzi de 60.000 lei de la ITM BN. “Munca la negru” îi frige la buzunare pe angajatori
- O firmă de dezmembrări auto şi una de construcţii, sancţionate pentru muncă fără forme legale
- Şapte angajatori sancţionaţi de ITM BN, pentru muncă nedeclarată
- În februarie, amenzi de 44.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
Adaugă comentariu nou