Moş Crăciun a venit pentru copiii crescuți de asistenţii maternali din Bistriţa-Năsăud
Copiii plasaţi la asistenţii maternali profesionişti din Bistriţa-Năsăud s-au întâlnit cu Moş Crăciun, la Centrul Cultural Dacia din Bistriţa, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului prin Serviciul Management de Caz Asistenţă Maternală.
Invitaţiei formulate de către directorul general Delia Fontul i-au răspuns preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Ioan Ţintean, prefectul Ovidiu Frenţ, reprezentanţi ai AJPIS, ai Fundaţiei Inocenti, şefii centrelor de protecţia copilului. Staff-ul administraţiei judeţene a transmis mesaje de preţuire faţă de cei care au îmbrăţişat meseria de „mamă” pentru aceşti copii, apreciind activitatea pe care o desfăşoară DGASPC B-N, de cele mai multe ori în condiţii destul de dificile.
În cadru festiv au fost premiaţi cu Diplome de Onoare patru copii speciali cu performanţe extraordinare în domeniul artistic şi sportiv. Este vorba despre Marius Varga, câştigătorul celei de a IV-a ediţii a concursului „Next Star” , care activează şi la Ansamblul „Someşul” din Beclean. Un alt premiu a fost acordat lui Ştefan Magda, medaliat la Campionatul Naţional de Freestyle Kickboxing. De asemenea, a fost distins Gheorghe Horvati, de la Clubul de Dans Sportiv Floris, care a participat cu ansamblul la Campionatul Mondial de Formaţii Standard din Germania. Nu în ultimul rând, pe scenă a fost chemat Robert Cacula, interpret la Ansamblul „Izvoraşul” din Rebrişoara şi care a reuşit să scoată un CD de muzică populară cu sprijinul Fundaţiei HHC.
După spectacol, Moş Crăciun, cu sprijinul companiei Comelf şi al DGASPC B-N, a oferit cadouri tuturor copiilor. „Am vrut să oferim un moment de căldură şi să marcăm venirea lui Moş Crăciun. Sper că atât copiii cât şi mamele s-au simţit bine. La nivelul judeţului avem 260 de copii în asistenţă maternală, la 140 de asistenţi maternali”, ne-a declarat directorul general Delia Fontul.
Citiţi şi:
- Moş Crăciun a venit pentru copiii aflaţi în plasament!
- Copiii aflaţi în plasament familial au avut o întâlnire specială cu Moş Crăciun
- Copiii plasaţi la asistenţii maternali din judeţ au primit daruri de la Moş Crăciun
- Copiii plasaţi la asistenţii maternali te invită la spectacol
- Moş Crăciun întâmpinat cu bucurie de copiii,,,asistenţilor maternali
Adaugă comentariu nou