Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” – Maieru – întâlnire de suflet şi bilanţ pentru rodnica sa activitate artistică
Ansamblul Folcloric „Cununa Someşană” din Maieru s-a reunit pentru a-şi face un bilanţ al activităţii cultural-artistice desfăşurate în ani precedenţi, şi totodată să-şi primească aprecierea şi diplomele meritate ca urmare a turneului internaţional efectuat în Franţa la Festivalul Mondial de Folclor de la Gannat, ediţia 2016, manifestare aflată sub egida UNESCO.
Participarea ansamblului folcloric „Cununa Someşană” din Maieru la acest festival internaţional s-a realizat prin invitaţia adresată de domnul Jean Roche, directorul festivalului, bun prieten al măierenilor încă de la Revoluţia din ‘89, când împreună cu alţi prieteni francezi au venit la Maieru cu primele ajutoare trimise populaţiei la acea vreme. Există între Maieru şi Gannat o prietenie sinceră, iar oamenii de acolo, implicaţi în acele evenimente, vorbesc şi astăzi cu emoţie despre Revoluţia română, frumuseţea ţării noastre şi bunătatea oamenilor.
Astfel, întâlnirea de suflet şi bilanţul pentru rodnica sa activitate artistică a rememorat succesul din ultimii doi ani şi a prilejuit înmânarea diplomelor de onoare din partea Asociaţiei de Folclor „Les cultures du Monde” din Gannat în calitate de organizator al festivalului membrilor activi din Ansamblul „Cununa Someşană” - Maieru, simboluri pe care acum şi le pot adăuga în palmaresul extrem de valoros pe care îl deţin.
Să nu uităm că acest prestigios colectiv artistic al judeţului Bistriţa-Năsăud este unicul care a reuşit performanţa de a cuceri pentru România premii folclorice internaţionale extrem de valoroase precum: Marele Premiu şi Trofeul „Toporul de aur” de la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor de la Zakopane – Polonia şi Premiul II de la Festivalul Internaţional de Folclor de la Dijon – Franţa, Premiul II şi Trofeul „Toporul de argint” – „Silver Ciupaga” la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor de la Zakopane – Polonia, 2015.
În anul 2012, după o întrerupere a activităţii cultural-artistice de aproape 20 de ani, s-a reînfiinţat actualul ansamblu folcloric sprijinit de conducerea comunei de la acea dată, dar şi de actualii aleşi locali: domnul primar Vasile Borş, viceprimarul Vasile Deac, dar şi Consiliu Local al comunei Maieru, cu toţii înţelegând calitatea şi măiestria artistică a acestui valoros ansamblu folcloric al judeţului nostru cu care, pe bună dreptate se pot mândri.
Un merit deosebit în reuşitele actuale şi la reînfiinţarea ansamblului îl are instructorul coregraf Adrian Salvan, omul care a reuşit prin totală dăruire să perfecţioneze formaţia şi repertoriul acesteia.
La această întâlnire au fost prezenţi: domnul director Nicolae Cîrdan – Şcoala Gimnazială din Anieş, domnul profesor Ionel Oarcăs – dirijor-instrumentist, reprezentanta Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Emilia Ometiţă, şef - Serviciul Cultură Tradiţională, care alături de tinerii dansatori s-au bucurat de filmele-document realizate în Polonia şi Franţa de către Ansamblul Folcloric „Cununa Someşană” din Maieru. Tuturor felicitări şi mult succes!
Citiţi şi:
- Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru – succes răsunător la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor din Zakopane, Polonia
- Ansamblul folcloric „Cununa Someşană” din Maieru – invitat special la Festivalul Mondial de Folclor „Les Cultures du Monde”- Gannat, Franţa
- Cununa Someşană, purtată cu cinste la celebrul festival din Zakopane
- Festivalul Internaţional de Folclor „Regele Brazilor”- sărbătoare a folclorului internaţional la Prundu Bârgăului
- Ansamblul Folcloric „Cununa Someşană” din Maieru – laureat cu Premiul I la Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Populară „Mugurelul”din Dorohoi
Comentarii
Felicitări măierenilor.
Adaugă comentariu nou