Tânăr din Livezile, bănuit de comiterea unui furt. Prejudiciu recuperat în totalitate. Niciun ban cheltuit?
În cadrul cercetărilor într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, de 25 ani, din Livezile, bănuit de comiterea faptei.
„Tânărul este cercetat pentru faptul că, la data de 24 august a.c., ar fi sustras un portmoneu, dintr-un cărucior de cumpărături, aflat în parcarea unei unități comerciale de pe raza municipiului Bistrița, în care se aflau sumele de 3750 lei, respectiv 25 euro, un card bancar, un cec în valoare de 2200 lei și alte documente personale. Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă de Biroul de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Dacă prejudiciul a fost recuperat în totalitate, înseamnă că omul nu s-a atinsd de niciun leu timp de o săptămână.
POLIȚIA VĂ RECOMANDĂ:
La cumpărăturile în magazine:
Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar!
Nu purtați/lăsați portofelul, banii ori telefonul mobil la vedere!
Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!
Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!
Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ!
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.
Citiţi şi:
- Doi bistriţeni cercetaţi pentru furtul unor telefoane mobile
- Tineri cercetaţi pentru furt de telefoane, biciclete şi capace de canal
- Trei tineri, cercetaţi pentru furt de biciclete şi poşete
- La 70 de ani, cercetat pentru furtul unui portmoneu
- Femeie arestată preventiv după ce a furat, cu fetiţele ei, 6600 euro dintr-o casă din Livezile
Adaugă comentariu nou