Cum te poate ajuta uleiul CBD sa scapi de "suita" de boli moderne ale societatii?

In ultimii zeci de ani, medicina a evoluat la nivel global poate mai mult decat in ultimele trei secole la un loc. Boli cumplite, precum variola sau tetanosul, au fost eradicate, iar in curand nu ar fi exclus chiar sa apara leacuri pentru cancer sau SIDA. Totusi, stilul de viata modern a dus la aparitia unor afectiuni care pareau incredibile in urma cu cateva sute sau chiar zeci de ani: este vorba despre stres, depresie, insomnie, anxietate sau anorexie.

Toate aceste boli, dar si multe altele, isi au originea in modul in care oamenii isi duc traiul in secolul vitezei. Intr-o epoca in care cantitatea conteaza mai mult decat calitatea, iar noi am ajuns sa petrecem mai mult timp la serviciu decat acasa, cu familia sau prietenii, era clar ca aceste dezechilibre vor ajunge sa ne afecteze. Din fericire, exista o solutie: este vorba despre ulei CBD, una dintre cele mai promitatoare substante descoperite in ultima perioada.

Uleiul CBD este extras din planta de canabis, insa nu trebuie asociat cu marijuana, intrucat nu contine THC (tetrahidrocanabinol), compusul responsabil cu instalarea efectelor psihoactive. In schimb, aceasta substanta contine CBD (canabidiol), un compus activ care interactioneaza foarte bine cu organismul uman, ajutandu-l sa se echilibreze in momentele in care pare ca totul in jur se "scufunda". In plus, acest ulei nu prezinta niciun efect advers, o calitate adesea trecuta cu vederea, insa extrem de rara in ziua de astazi, in care suntem "indopati" cu medicamente de reclamele de la TV.

Prin urmare, daca si tu te confrunti cu tulburari ale somnului, stres, anxietate sau chiar depresie ori anorexie, vindecarea poate fi mult mai aproape decat crezi, concentrata intr-o solutie de 10 mililitri. Secretul uleiului CBD nu sta insa in cantitate, ci in calitatea sa, mai exact in puritatea si concentratia sa. La CBDLife.ro, magazin online de produse autorizate pe baza de ulei CBD, gasesti capsule, cristale, e-lichide pentru tigara electronica, cosmetice, ba chiar si CBD pentru animalele.

Sticlutele de 10 mililitri au cea mai mare puritate existenta pe piata si concentratii de 5% sau 10%. Uleiul CBD se administreaza sublingual, de maximum 3 ori pe zi, cate 1-3 picaturi. Doza zilnica recomandata nu trebuie depasita, pentru a evita orice neplacere. Sticla trebuie agitata bine inainte de utilizare si depozitata la loc rece si uscat, ferit de razele soarelui. Atentie! Acest produs nu este un medicament, ci un supliment dietetic. Inainte sa incepi un astfel de tratament, consulta medicul daca esti insarcinata sau urmezi un tratament medicamentos.

In concluzie, daca uneori te simti depasit de responsabilitatile de serviciu sau de cele familiale si iti doresti sa recapeti controlul asupra propriei vieti, nu te sfii sa incerci uleiul CBD. Multi te vor intreba "de ce iei canabis", insa interesant este ca singurii oameni care fac aceasta asociere gresita sunt cei care nu au incercat niciodata acest ulei si nu stiu ce efecte benefice poate avea. Asa ca ia-ti viata in propriile maini, pentru ca tu esti singura persoana care stie ce este cel mai bine pentru tine!

Comentarii

31/01/20 11:49

Uleiul CBD este sigur si eficient, daca este intr-adevar cu acei fitocanabinoizi din planta Cannabis Sativa (crescuta organic, fara ingrasaminte, pesticide).

In Romania, sunt multi care vand produse sub-standard ( in cel mai bun caz, ulei purtator + CBD izolat, pe care il puteti face si acasa cu niste cristale) sau care nici nu au CBD ( vezi "marii" cultivatori care fac canepa presata si zic ca are CBD , nu dau nume dar ii gasiti usor)

Informati-va despre CBD, ulei CBD si producatorul uleiului CBD inainte de toate!!!!!!

Mic ghid pentru a alege cel mai calitativ ulei CBD:

1. Folosirea metodei de extractie cu CO₂
Cele mai calitative uleiuri CBD sunt produse prin extractia supercritica cu CO₂.
Astfel, se asigura ca produsul finit este lipsit de aditivi sau alte substante chimice, spre deosebire de alte metode de extractie.

2. Canepa sa fie cultivata organic (cu testare periodica a solului)
Astfel, se va asigura ca uleiul CBD nu contine pesticide, metale grele, bacterii, ciuperci, reziduuri de solventi sau alte substante toxice.

3. Pretul sa nu fie prea bun pentru a fi adevarat
Un ulei CBD de inalta calitate nu este produs cu usurinta, fapt ce se reflecta in pretul produsului finit. Asadar, cand pretul este mic, este un indiciu ca a fost obtinut din materii prime inferioare, contaminate sau ca nu contine prea mult sau chiar deloc CBD.

4. Poseda o cantitate certificata de CBD
Uleiul CBD adevarat, produs de catre o companie de renume, iti va spune cat de mult CBD vei primi in fiecare sticluta.

5. Este Full Spectrum sau Broad Spectrum

Adica nu va contine doar CBD. Este obtinut din extractia intregii plante de canepa – denumit si Full/Broad Spectrum deoarece pe langa Canabidiol contin si alti canabinoizi dar si terpene si flavonoide. Aceste uleiuri CBD sunt mult mai eficiente decat cele obtinute folosindu-se izolat de CBD.

6. Contine sub 0,2% THC
Uleiurile CBD produse din canepa pot contine THC, de obicei sub limita legala de 0,2% sau chiar mai putin, prea putin pentru a simti efectele psihoactive ale THC.

7. Nu se fac afirmatii medicale speculative
Cercetarile stiintifico-medicale dar si experientele reale ale multor persoane de pe intreg globul arata clar ca CBD este un compus natural remarcabil dar cu toate acestea, nu este aprobat ca si tratament medical nicaieri in lume.

8.Iti ofera rezultatele analizelor de laborator
Inainte de a cumpara un ulei CBD verifica analizele de laborator ale acestuia, pe care compania producatoare ar trebui sa le aiba la dispozitia oricui, simplu si transparent.
O companie producatoare de produse CBD va face publice rezultatele. De obicei, acestea sunt publicate pe site-ul web. Daca nu gasesti asa ceva, este timpul sa iti pui intrebari.

Daca doriti mai multe informatii, sfaturi privind alegerea unui ulei CBD adevarat sau ulei CBD la preturi mai mici decat la producator ( aducem doar de la cei mai transparenti producatori, care pun accent pe calitate, puritate si potenta), te asteptam pe https://www.zenfloat.ro/ulei-cbd

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5