O tânără aflată în arest la domiciliu riscă să ajungă în arestul IPJ BN
Vin, 05/03/2019 - 11:04
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, JOI, un control inopinat la domiciliul unei inculpate de 20 ani, din Sigmir, aflată în arest la domiciliu. Cu această ocazie au constatat faptul că tânăra a încălcat obligațiile impuse prin încheierea penală, nefiind găsită la domiciliu.
"Având în vedere nerespectarea obligațiilor măsurii arestului la domiciliu, polițiștii au înaintat către Tribunalul Bistrița-Năsăud o sesizare motivată cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a arestării preventive", informează IPJ BN.
Citiţi şi:
- Un tânăr de 21 de ani din Budacu de Jos riscă arestul preventiv! Deşi era arestat la domiciliu, a fost prins în trafic
- Un tânăr din Budacu de Jos a ajuns în arest preventiv pentru că nu a respectat arestul la domiciliu!
- Din arest la domiciliu, în arestul IPJ BN. A încălcat cu rea-credință obligațiile impuse
- Trei bărbați vizați într-un dosar de lovire sau alte violențe. Unul dintre ei, aflat în arest la domiciliu, cercetat și pentru evadare, a fost reținut pentru 24 de ore
- O femeie din Josenii Bârgăului ar putea ajunge din arest la domiciliu, în arest preventiv!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De la locul nașterii poetului la identitatea unui oraș care trebuie să-și valorifice istoriaExistă...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 11:11
Poi este si normal, pentru ca au o dictrina politica apropiata si agreata de publicul larg din...
Dorel de Bistrita -
Dum, 11:11
Poi este si normal, pentru ca au o dictrina politica apropiata si agreata de publicul larg din...
Gavrilă N. Moldovan -
Sâm, 11:33
Mai ușor cu pianul pe scări. Deh, nu mai suntem în vremea Tătucului și a Moașei Comunale, cu...
Maria -
Vin, 21:21
Normal că nu vor pe o doamnă cu doctorat în Franța că are prea multe așteptări. Liceul funcționează...
Olimpiu Nusfelean -
Vin, 20:29
La mulți și fericiți ani, cu sănătate și inspirație!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
In Memoriam
În semn de respect și recunoștință pentru personalitatea, activitatea profesională și contribuția sa remarcabilă în domeniul juridic și academic,...
























Adaugă comentariu nou