Nostalgia târgului de ţară la Spermezeu
-
View the full image
foto
Socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele de la târgul de primăvară de la Spermezeu. Ploaia măruntă şi rece i-a făcut pe mulţi ţibleşeni să nu ia drumul de ţară spre şetrele din centru comunei, astfel încât, dacă anii trecuţi erau mii de oameni în târg, acum au fost doar câteva sute. Supăraţi şi comercianţii, indiferent că vindeau haine, animale sau aveau micii pregătiţi pe grătare pe lângă o băltoacă. Nu au mai fost nici jocurile mecanice, nici animaţie. ``Este o tradiţie pentru noi, spermezenii, dar totuşi nu mai este acel farmec ca atunci când eram eu copil, tradiţia incepe să se piardă, in scurt timp aceste târguri, semnificative pentru comuna noastră, vor devenii simple pieţe fără nici cel mai mic gram de tradiţie``, spune primarul Sorin Hognogi, fapt oglindit şi din pozele purtătorului de cuvânt, Paul Ştir.
Adaugă comentariu nou