Noul preot de la Budești, Florin Dorin Plosca, hirotonit de Mitropolitul Andrei la Hramul Mănăstirii Cormaia

Cotidianul Răsunetul îi urează tânărului preot slujire îndelungată, mult har şi dar dumnezeiesc în conducerea turmei cuvântătoare încredinţată în drumul spre mântuire. Îi dorim să-i păstorească pe enoriaşi înţelept, responsabil şi cu multă smerenie şi înţelegere.

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului.

De la ora 10:00, la altarul de vară din curtea așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, stareți și duhovnici de la mănăstirile din eparhie, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Relativizarea moravurilor”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înalpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Dorin Plosca, pe seama Parohiei Budești, Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți din localitatea Vicovu de Sus, dirijat de diaconul Mihai Isopescu.

În semn de recunoștință și apreciere, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la secția Artă Sacră (profesor de restaurare în cadrul specializării Artă Sacră), cel care în ultimii cinci ani a restaurat pictura și catapeteasma bisericuţei de lemn a Mănăstirii Cormaia, cu hramul „Buna Vestire”, ce datează din secolul al XVII-lea.

La final, duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, a mulțumit ierarhului pentru prezență, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea.

Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Sursa: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5