Noutate la C.N. Andrei Mureşanu – Arta în viziunea noastră
O activitate de suflet, pentru inimă, primirea şi formarea personalităţii elevilor s-a derulat la cunoscutul C.N. „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, cu o motivantă denumire „Arta în viziunea noastră”, la care au fost antrenaţi elevii cu talente diferite în domeniul artei.
La frumoasa şi utila acţiune, iniţiativa aparţinând prof. Ioana Ardelean, specialitatea Limba şi literatura română, latină, dirigintă la clasa a XII-a F şi prof. Ştefania Borodi, specialitatea educaţie plastică, au participat elevii din această unitate şcolară, cadre didactice şi două colege care au fost ţinta acestui deosebit eveniment.
Astfel, micul artist plastic, cu perspective în domeniul artelor, eleva Adelina Baidoc din clasa a XII-a F a oferit, în expoziţia de pe simezele sălii Bibliotecii şcolare, o pată de culoare în tablourile care ne este prezentată natura, animale şi portrete în creion, ea cochetând cu pictura încă de la grădiniţă, vrând să-şi organizeze şi o expoziţie proprie, într-o galerie de artă.
În schimb, sensibila şi creatoarea de versuri, eleva Denisa Mândrean din clasa a XII-a, cu un potenţial deosebit în crezul şi rolul pe care poemul îl are în modelarea caracterelor, cochetează cu poezia încă din ciclul primar, a continuat în cel gimnazial şi cel liceal, scriind şi proză, dorindu-şi să lanseze primul volum în vara lui 2018, prezentându-şi, din creaţia sa, poeziile „Şoaptele naturii”, „Credinţa”, „Dorinţa” etc.
Despre preocupările lor, valoarea şi talentul pe care îl posedă, au vorbit, cu explicaţii şi motivaţii, prof. Ioana Ardelean şi prof. Ştefania Borodi.
Le urăm succes, felicităm iniţiativa, iar efectul evenimentului a fost unul de suflet pentru colegii, părinţii şi dascălii unităţii şcolare.
Adaugă comentariu nou