O noapte de pomină

Luni seara la ora 21, pe DJ 172 G, în Sărăţel, Dorin T, de 44 ani ,din localitate, în timp ce conducea un autoturism a colizionat în partea din spate două mopede care staţionau şi pe care se aflau atât conducătorii mopedelor cât şi doi pasageri. În urma impactului vehiculele au fost proiectate în şanţ. Unul dintre mopede era condus de Grigore H., de 18 ani, din Sărăţel care nu deţinea permis de conducere şi nici nu a absolvit un curs de legislaţie rutieră. Pasagera Bianca P., de 21 ani, din Sărăţel , în urma impactului a căzut pe carosabil şi a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Judeţean Bistriţa –Năsăud cu diagnostic TCC minor, contuzie gambă dreaptă şi plăgi escoriate. Nu a fost necesară internarea acesteia. La cel de-al doilea moped, condus de Marinel M., de 17 ani, din Sărăţel, absolvent al cursului de legislaţie rutieră pe care se afla şi pasagera Corina P., de 19 ani, nici unul dintre aceştia nu au suferit leziuni. După producerea accidentului , conducătorul auto a părăsit locul faptei. Acesta as fost căutat de poliţişti la domiciliu însă nu a fost găsit. A doua zi acesta s-a prezentat la Poliţia Comunală Şieu Măgheruş. Cercetările continuă de poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5