Olimpiu Nuşfelean la Rondul poeţilor din Cluj-Napoca

În cadrul unui original parteneriat realizat între Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, vineri, 21 martie 2014, de Ziua Internaţională a Poeziei, la Muzeul de Artă din oraşul de pe Someş s-a derulat un amplu şi interesant Rond al poeţilor. Într-o lectură publică moderată de Irina Petraş (preşedinta filialei clujene a scriitorilor) şi Călin Stegerean (directorul muzeului), precedată de o conferinţă pe tema raportului dintre literatură şi artă susţinută de prof. univ. dr. Mircea Muthu, 43 de poeţi clujeni şi din arealul transilvănean au citit din creaţiile lor, rod al unei experienţe inedite în care, în urmă cu câteva săptămâni, poeţii au fost invitaţi să aleagă un tablou din cele expuse în sălile muzeului şi să scrie o poezie inspirată de lucrarea plastică respectivă. Poemele, într-o interesantă expresie grafică, au fost expuse alături de tablourile care le-au inspirat şi au fost citite în cadrul lecturii. Din Bistriţa, la microfonul rondului poetic a fost prezent Olimpiu Nuşfelean. Alţi trei poeţi bistriţeni – Nicolae Avram, Gavril Moldovan şi Ioan Pintea – înscrişi în proiect, au ales să serbeze poezia la Bistriţa. La întâlnirea poetică de la Cluj-Napoca a fost alături de poeţi şi Emil Boc, primarul municipiului.

Comentarii

26/03/14 20:17
crin

Ce inseamna sa ai pile la cultura si politic....te rondezi
daca nu, nu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5