Omul-fiinţă care greşeşte (3)

Ion Barbu a fost un foarte bun poet şi matematician remarcabil (spaţiile barbilian). Voind a ajunge profesor plin la catedra de matematică, a cântat în struna celor ce păreau că vor ajunge la putere-legionarii, naziştii, Hitler. În cartea lui Andrei Oişteranu: „Narcotice în cultura românească-istorie, religie, literatură” sunt dezvăluite ca o curiozitate, derapajele barbiliene. El a închinat ode elogiindu-l pe Cornel Zelea-Codreanu şi altor fruntaşi legionari. Ba chiar în revista „Axa”, declara ”Ca matematicin socot că ştiinţa este aliata ordinii legionare.”

Poetul aflat într-o relaţie rămasă platonică cu o pictoriţă norvegiană, nu s-a sfiit să-i aducă laude lui Adolf Hitler, conducătorul celui de-al III-lea Reich:

„Mărire ţie, Fuhrer, veşnic ţie,

Legiunea-aşterne verdele covor

Să mergi în pas de altă-Alexandrie

Spre Indii şi spre împăratul Por.”

Atunci pentru ce ne mirăm că un Sadoveanu sau Adrian Păunescu, Marin Preda şi atâţia alţii au fost de partea puterii? Ca să nu mai vorbim de zilele noastre democratice când Traian Băsescu, preşedintele statului, a invitat „un avion” de scriitori la Neptun. Cei care au rămas acasă „să dea mâncare găinilor” s-au răzvrătit pentru aşa lipsă de dignitate, de„moralitate” a celor care „cântă în struna puterii”.. „Învârte-te, Pământule, învârte-te”, cu prostia, invidia şi răutatea ta cu tot! - ar zice poporul