Oportunităţi de finanţare pentru autorităţile locale şi fermieri! Gunoiul de grajd, resursă în agricultură
Joi, 02/09/2023 - 13:25
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Unitatea de Management al Proiectului „Control integrat al poluării cu nutrienţi” (CIPN) au organizat, la Palatul Administrativ, reuniunea de lucru zonală „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii şi protecţia apelor”. Evenimentul a făcut parte dintr-o serie amplă de dezbateri lansată în 2019, care continuă la nivel naţional ca urmare a extinderii duratei de implementare a proiectului.
La eveniment, alături de reprezentanţii Ministerului Mediului, au participat vicepreşedintele CJ – Camelia Tabără şi subprefectul Atilla Decsei, primari din Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, directori ai SGA, APIA, OJFIR, Gărzii de Mediu din cele două judeţe.
„Transmitem salutul Consiliului Judeţean, al domnului preşedinte Radu Moldovan, pentru o întâlnire extrem de importantă pe o tematică de interes pentru locuitorii judeţului. Ne interesezaă pe toţi să avem o natură adevărată, aer curat, sol neinfectat, ape curate şi ştim cât e de complicat să găsim echilibru între dezvoltarea sustenabilă pe care ne-o dorim pentru judeţul nostru, conservarea biodiversităţii, dar şi progres şi elemente de civilizaţie şi dezvoltare. Avem şansa ca ţară europeană să ne aliniem tuturor dezideratelor UE, iar dezvoltarea durabilă e un pilon principal al tuturor finanţărilor pe care UE ni le oferă”, a punctat vicepreşedintele Tabără.
Subprefectul Decsei Atilla a mulţumit Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor că a organizat această întâlnire la Bistriţa. „Ştiu că agricultura este o ştiinţă şi o artă a cultivării plantelor şi creşterea animalelor, este cheia dezvoltării civilizaţiei umane, contribuie într-un mod direct la ridicarea nivelului de trai, dar şi la deteriorarea mediului natural, inclusiv prin poluarea apelor de suprafaţă şi de subteran. Avem obligaţia să prevenim astfel de poluări prin măsurile adecvate”, a menţionat subprefectul Decsei.
Mihai Constantinescu, coordonator instituţional la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a prezentat proiectul „Control integrat al poluării cu nutrienţi”, dar şi viitoarele finanţări disponibile din fonduri de la Banca Mondială, în timp ce Sabina Cîrstea şi Paul Popa, coordonator tehnic, au amintit de investiţiile realizate sau în curs de derulare din actuala sursă de finanţare, dar şi finanţările viitoare pentru modernizarea fermelor. Au fost date informații concrete despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură, în același timp diminuându-se nivelul poluării apelor cu nitrați. De asemenea, au prezentat noutățile apărute ca urmare a revizuirii Programului de Acțiune și a Codului de bune practici agricole, precum și perspective viitoare de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ghidurile de finanţare urmând să fie lansate în prima jumătate a acestui an.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, prin aceast proiect, au fost finan'ate două proiecte de construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd. Una dintre investiţii a fost finalizată, la Bistriţa Bârgăului, în timp ce la Tiha Bârgăului a fost realizată parţial, asta din cauza constructorului care a avut probleme economice. De altfel, reprezentantul Unităţii de Management a Proiectului, Paul Popa, a explicat că va fi reluată procedura de licitaţie pentru partea rămasă neexecutată. De asemenea, comuna Parva a beneficiat iniţial de finanţare, însă contractul a fost ulterior reziliat, pe fondul discuţiilor privind locaţia acestei platforme şi dificultăţile de construcţie.
Citiţi şi:
- Fonduri pentru controlul integrat al poluării cu nutrienți. Investiţii şi modele de bună practică, prezentate primarilor
- Ministerul Mediului: Tiha Bârgăului va beneficia de o platformă de depozitare a gunoiului de grajd şi utilaje specifice
- Seminarii de informare ecologică, la Bistriţa Bârgăului
- Bistriţa Bârgăului, singura comună din judeţ care va amenaja o platformă pentru gunoiul de grajd
- Două proiecte pentru platforme de gunoi şi set de utilaje la Tiha Bârgăului şi Parva, prin Ministerul Apelor şi Pădurilor

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Suceava, Casa de Poezie...
Comentarii
prof. Vasile G -
Lun, 06:41
Felicitări! De mare, exemplară frumusețe etică.
Ham-ham -
Lun, 02:41
Dincolo de ceea ce ați înțeles dv., domnule Leon Pintea, se află probleme mari, cum ar fi grija...
Rus Augustin -
Dum, 14:08
Momentului (momentelor) se potrivește zicala unui filozof antic roman „Sunt om, nimic din ceea ce...
Leon Pintea -
Sâm, 17:41
Sa va lipiti unul de altul , cand n-aveti chef!
Iuliu -
Sâm, 15:30
Motto:
„S-a scremut un munte şi a născut un şoricel”
(Proverb românesc)
Preşedintele Nicuşor Dan...
Aniversări
Astăzi îi transmitem cele mai calde urări de sănătate, bucurii și împliniri doamnei profesor Alexandra Reman, coordonatoarea cercului de Muzică vocal...
Cele mai sincere urări aniversare, în zi de naştere, ONIŢEI CIUTA, interpretă folclor.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul”
În zi de naștere, felicitările noastre se îndreaptă spre Beatrice-Bianca Melean, consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
In Memoriam
Fiecare om sădește în lume ceea ce poartă în inima sa.
























Adaugă comentariu nou