Pachete cu produse igienico-sanitare, oferite printr-un program european, persoanelor aflate în izolare, carantină şi căminelor de bătrâni!

Pachete cu produse igienico-sanitare, oferite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, au fost distribuite populaţiei afectate de pandemie, anunţă Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud. 

Ordonanța de Urgență nr. 43 din 6 aprilie 2020 a vizat aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Astfel, persoanele aflate în nevoie, respectiv persoane aflate în carantină, în izolare, autoizolare, precum şi persoanele din centre de tip rezidenţial, au primit pachete cu produse igienico-sanitare.
A fost evaluat stocul de pachete rămase după campania de distribuire din luna decembrie a anului 2019, fiind inventariat un număr de 829 pachete disponibile. Dintre acestea, 78 au fost distribuite unor persoane aflate în izolare, 284 au ajuns la patru centre special amenajate pentru carantinarea persoanelor, iar restul de 588 vor fi preluate de DGSPC pentru a fi distribuite căminelor de bătrâni.

Pachetele de igienă conțin 

+ Periuță de dinți 5 buc;

• Pastă de dinți 300 ml;
• Săpun lichid 500 ml;
• Șampon copii 800 ml;
• Șampon adulți 500 ml,
• Detergent de rufe 2700 gr.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5