PAD - un pas necesar și obligatoriu în asigurarea locuinței

România a atins pragul de 1,8 milioane locuințe asigurate prin intermediul polițelor împotriva dezastrelor. ”Cu toate acestea, consider că trebuie să existe un efort conjugat - autorități centrale și mai ales locale, asigurători și brokeri - pentru a crește gradul de cuprindere al acestui tip de asigurare”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu. ”Ar trebui să ne uităm cu precădere spre mediul rural, unde riscul producerii unor dezastre naturale, precum inundațiile sau alunecările de teren, care distrug locuințe, este unul mai ridicat. Este nevoie să atingem o cotă semnificativă a numărului de locuințe asigurate prin PAD, în primul rând ca formă de protecție a proprietarilor acestor locuințe dar și pentru că trebuie să existe o conformare firească la prevederile legale”, subliniază Președintele A.S.F., Nicu Marcu.

Comentarii

07/05/21 10:44
Gica Contra

D-apoi lasati mai oamenii sa-si faca ce politze de asigurare vor, ca voi, daca omul vrea sa-si asigure facultativ casa, unde acopera si ceea ce se asigur " prin efectul legii al celor obligatorii "... il obligati pe om sa faca musai si asigurarea obligatorie, altfel nu-i faceti pe cea facultativa. Intreb si io... CINE-I IDIOTUL MAI ...?
Uitati, eu am vrut sa-mi fac asigurare facultativa si ptr ca " dil.iul " ... pardon " dilerul " vostru n-a vrut daca nu-mi fac si obligatorie, m-a refuzat ... si atunci m-am evervat si n-am mai facut de niciuna ...
Va mai inteb odata... CINE IDIOTUL IN CAZUL ASTA , ptr ca cea obligatorie, este inclusa in cea facultativa ?
Maaa... voi astia cu asigurarile, sunteti o adevarata ma.fie... si efectiv va bateti joc de noi toti. Acuma va fata mintea sa " mi.tu.iti "... pe la guvern si parlament... ( in stanga si-n drapta ) sa faca aia o lege prin care sa ne obligati sa facem asigurare RCA... obligatoriu ptr toate masinile care sunt inmatriculate... si circula pe drumul public si ba ... Maaa... crapa.v-ar microcipurile alea virusate sa va crape... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5