Pana de păun, purtată de un clujean

Trofeul celei de-a de-a patra ediţii a Festivalului Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc "Pană de Păun", a fost înmânat în gala de pe scena Centrului Cultural Municipal "George Coşbuc", tânărului clujean Radu Lazăr. Nu mai puţin de 23 de interpreţi au râvnit la vestita pană, confecţionată în direct pe scena festivalului de vestitul meşter popular Lucia Todoran, cea care a reprezentat România la Parlamentul European de la Bruxelles în anul intrării noastre în Uniune. Juriul, prezidat de Ileana Vieru, redactor Antena Satelor, din care au făcut parte Gelu Furdui, redactor Radio Cluj, Maria Costea Lirca, Redactor Radio Târgu Mureş, Cristian Toma, redactor Etno Tv, Nicolae Gălăţeanu, director Centrul Judeţean pentru Cultură, Dorel Cosma, director Centrul Cultural Municipal, Emilia Bumb Ometiţă, etnologul judeţului, şi Vasile V. Filip, doctor în etnologie, a hotârât următorul clasament: premiul I - Marian Dascăl-Cluj, premiul II - Ana Maria Năşcuţiu-Năsăud, premiul III-Costel Popa-Sibiu, premiul "Valeria Peter Predescu" - Maria Pavelean-tiha Bârgăului, premiul "Lucreţia Sânmihăian" - Oana Bogdana Pop-Mureş, premiul "Ion Conea"- Georgeta Cârţiu-Suceava, premiul "Maria Peter" - Rodica Buhnea-Republica Moldova, premiul "Dumitru Vârtic" şi premiul de popularitate-Dorin Pintea -Alba, premiile Centrului Judeţean pentru Cultură - Narcis Bichigean şi Alexandru Sângeorzan. Merită aprecieri pentru acompaniamentul profesionist orchestra "Dor Românesc", dirijată de Anghel Urs pentru concurenţi şi de Ştefan Cigu, pentru artiştii aflaţi în recital. Au evoluat în faţa publicului cu un frumos repertoriu Taraful "Păuniţa" din Sângeorz-Băi, condos de Ionică Moldovan, precum şi interpreţii Leontina Pop, Mărioara Precup-Stoica, Mariana Deac(prima dată în concert la festival), Petre Petruse, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Mirela Petruş, Nicolae Cioancă, Cornelia Ardelean-Archiudean, Cristina Retegan, Anuţa Motofelea, Domnica Dologa, Ioachim Spân, Romina Nemeş şi Alexandru Pugna.

Pentru profesionalismul desfăşurării concertelor în faţa publicului, pentru modul în care a fost regizat festivalul, Alexandru Pugna a fost aplaudat la scenă deschisă de sala arhiplină. Nu întâmplător interpretul, omul de televiziune, specialistul în folclor este deţinătorul unui bogat palmares de premii pentru acţiunile pe care le-a întreprins pentru promovarea folclorului tradiţional românesc. O ediţie în care a răsunat din nou muzica ancestrală a românilor, care va fi văzută peste câteva zile în toată ţara, dar şi dincolo de hotare, prin postul naţional de televiziune Etno Tv.

Comentarii

13/11/09 19:01
alexandru

la aceasta editie a festivalui folcloric ¨pana de paun¨, premiile au fost aranjate...sa speram ca la urmatoarea editie lucrurile se vor schimba in bine...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5