Papa Francisc, în mesajul de Paşti: Fac apel la iubire şi pace în întreaga lume

Papa Francisc a îndemnat credincioşii, în mesajul "Urbi et Orbi" transmis de Paşte, să primească harul Învierii lui Hristos, să transforme "ura în iubire, războaiele în pace" şi să protejeze cu responsabilitate planeta, creaţia lui Dumnezeu, scrie Corriere della Sera.

"Iată invitaţia pe care o adresez tuturor: să primim harul Învierii lui Hristos! Şi să îi cerem lui Hristos cel înviat să transforme moartea în viaţă, ura în dragoste, răzbunarea în iertare, războaiele în pace", a declarat Papa Francisc în mesajul "Urbi et Orbi" (adresat Romei şi lumii) rostit în 65 de limbi, inclusiv în română, în faţa a 250.000 de credincioşi adunaţi la Vatican pentru Sfânta Liturghie pascală.

"Dragi credincioşi, fraţi şi surori din întreaga lume, vă urez Paşte fericit! Hristos a înviat!", a continuat Suveranul Pontif.

"Paştele reprezintă exodul, trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei, la bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în interiorul oamenilor atunci când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, când lipseşte conştiinţa faptului că suntem administratorii a ceea ce Dumnezeu a creat", a explicat Papa Francisc.

Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la pace în Orientul Mijlociu, între israelieni şi palestinieni, în Irak şi Siria.

"În contextul conflictelor sângeroase din Africa, mă rog pentru instaurarea păcii în Mali, Nigeria, Republica Democrată Congo şi Republica Centrafricană", a continuat Papa.

"Mă rog pentru pacea în întreaga lume, o lume divizată în continuare de avariţia celor care caută câştiguri facile, o lume rănită de egoismul care ameninţă viaţa umană şi familia, de egoismul care se manifestă în traficul de persoane şi în reducerea oamenilor la sclavie. O lume afectată de violenţele provocate de grupuri care fac trafic de droguri şi de exploatarea iraţională a resurselor naturale. Oamenii au responsabilitatea protejării creaţiei lui Dumnezeu. Pace Pământului pe care trăim! Hristos cel înviat să alineze suferinţele victimelor calamităţilor naturale şi să ne facă responsabili de creaţia Lui", a încheiat Papa Francisc.
Sursa
http://www.gandul.info/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5