Participare beclenară la Olimpiada Copiilor "Pentru Viitor"

Reprezentanţi ai Complexului de Servicii Sociale Comunitare Beclean au participat în 15 octombrie la faza naţională a Olimpiadei Copiilor "Pentru Viitor", prin nouă elevi premiaţi cu menţiune la etapa regională desfăşurată la Cluj.

Competiţia lansată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale face parte din manifestările de marcare a anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale din România.

Olimpiada se adresează copiilor din medii defavorizate, care manifestă talente artistice deosebite, sperându-se ca în acest fel să se creeze premisele pentru ca aceştia să devină adulţi cu competenţe profesionale sporite, în măsură să-i ajute să depăşească situaţia de sărăcie cu care se confruntă în mediul de proveninţă. Este un concurs de aptitudini, nu de cunoştinţe şcolare, adresat copiilor cu vârsta între 10 şi 14 ani având o situaţie familială precară sau aflaţi în situaţii cu risc de excluziune socială.

Participanţii au fost selectaţi de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din fiecare judeţ, iar probele vizează aptitudinile personale ale concurenţilor, talentele individuale şi modul în care aceştia se pot exprima prin limbajul artistic şi prin iniţiativele personale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5