Patru sportivi bistriţeni participă la Universiada de vară din Kazan

România participă cu o delegaţie de 140 de persoane, dintre care 103 sportivi, la ediţia a 27-a a Universiadei de vară (6-17 iulie) de la Kazan (Rusia), care vor concura la 12 discipline sportive, a anunţat Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar.

România trimite cea mai numeroasă delegaţie din istoria participărilor la marea competiţie universitară, cu excepţia Universiadei din 1981 de la Bucureşti.

Universiada de vară de la Kazan reuneşte peste 10.500 de sportivi din 162 de ţări, care se vor întrece la 27 discipline sportive.

Sportivii români vor concura la atletism (feminin+masculin), baschet (m), gimnastică artistică (m), şah (f+m), haltere (f+m), înot (f+m), judo (f+m), scrimă (f+m), tenis de masă (f), rugby în VII (m), sambo (m) şi lupte (f+m).

Printre cei mai titraţi sportivi români care fac deplasarea la Kazan se numără şi doi sportivi legitimaţi la Bistriţa Este vorba despre gimnastul Marius Berbecar, medaliat cu argint la paralele la Universiada din 2011, şi halterofilul Gabriel Sâncrăian, medaliat european.

Atletul Adrian Trifan, dar şi gimnastul Cristian Băţagă, sunt alţi sportivi legitimaţi la Bistriţa care luptă pentru o medalie în Rusia.

Delegaţia României, condusă de Claudia Georgescu, directorul Federaţiei Sportului Şcolar Universitar, are ca obiectiv clasarea între primele 20 de naţiuni în clasamentul pe medalii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5