Patrula de reciclare ajunge şi la Bistriţa!
Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec împreună cu Primăria Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean invită unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa şi din judeţul Bistriţa – Năsăud să devină parte din programul Patrula de Reciclare - ediţia a doua, 2012-2013.
,,Pentru prezentarea detaliată a programului, a noului regulament şi a premiilor acestei ediţii, organizatorii propun o întâlnire care va avea loc, mâine, ora 14.00, în sala mare a Primăriei municipiului Bistriţa – Piaţa Centrală, nr. 6”, ne comunică reprezentanţii administraţiei locale pe site-ul www.primariabistrita.ro.
Patrula de reciclare se desfăşoară sub forma unui program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea D.E.E.E. (deşeuri electrice, electrocasnice şi electronice) în unităţile de învăţământ, pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor anual.
Ediţia 2012-2013 a programului Patrula de Reciclare se va desfăşura în unităţile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar în perioada 15 octombrie 2012 – 15 iunie 2013.
,,Prin intermediul acestui program se urmăreşte încurajarea obiceiului de colectare selectivă. În plus, programul are şi o componentă educaţională puternică, prin care ajută elevii să înţeleagă unele dintre cauzele poluării mediului şi să conştientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi. Mai mult, copiii pot deveni ambasadori ai unui mesaj ecologic şi modele pentru cei din jur”, scrie www.primariabistrita.ro
Şi la această ediţie organizatorii vor recunoaşte performanţa, oferind premii profesorilor coordonatori celor mai activi şi Patrulelor care vor colecta cele mai mari cantităţi de DEEE şi vor propune cea mai inspirată mascotă a programului.
Astfel, în toate unităţile de învăţământ participante, grădiniţe, şcoli şi licee, vor fi instalate kit-uri de colectare DEEE, compuse din trei containere de carton pentru colectarea aparatelor de mici dimensiuni, becurilor/neoanelor şi bateriilor. Toţi copiii înscrişi în program vor primi broşura programului, adaptată nivelului de vârstă specific fiecărei categorii: preşcolari, şcolari şi liceeni.
Citiţi şi:
- Patrula de reciclare ajunge şi în şcolile din Bistriţa!
- Bistriţa-Năsăud scoate în lupta pentru mediu 15 patrule de reciclare
- 1700 de kg de deșeuri au făcut campioană Patrula de Reciclare de la C.S.E.I. Nr.1 Bistrița
- Colectare selectivă în școlile din municipiul Bistrița, printr-un parteneriat cu Inspectoratul Școlar și ASAP România
- 1-19 octombrie: Patrula de Reciclare a deschis înscrierile în cea de-a VIII-a ediție, „Ediția Suporterilor”
Adaugă comentariu nou