Paul Ban, cântec pentru cei de acasă
Căminul Cultural din Corvineşti s-a dovedit a fi neîncăpător la concertul de lansare a albumului „Satul meu, grădină aleasă”, aparţinând interpretului de muzică populară Paul Ban, fiu al satului. Albumul cuprinde cântece specifice zonei, ceea ce îi dă o valoare aparte. Manifestarea realizată de Consiliul Judeţean , Centrul Judeţean pentru Cultură şi Primăria Comunei Matei a fost coordonată de artistul Alexandru Pugna, cel care şi-a pus girul asupra carierei tânărului interpret. Au cântat la sărbătoarea satului Cornelia Ardelean Archiudean, Petre Petruse, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Cristina Livia Scurtu, Lenuţa Filipoi, Ionuţ Zăgrean. Invitat de onoare a fost Paul Ananie din Maramureş, legat şi el de judeţul nostrum prin premiile importante ce le-a primit aici. Ansamblul folcloric ”Balada” din Bistrița, din care face parte Paul Ban, şi tortul care avea pe el coperta albumului, a încununat sărbătoarea folclorică ce şi-a cinstit unul dintre fii care fac imagine acestui colţ străbun al judeţului.
Cu această ocazie, Consiliul Local Matei a acordat două „Diplome de Cetăţean de Onoare” al comunei pentru prof. dr. Andreica Vasile – medic la Clinica Medicală III din Cluj-Napoca, fiind fiu al satului Bidiu şi col. (r.) Iulian Patca, autorul monografiei comunei şi fiu al satului Corvineşti, precum şi trei „Diplome de Merit” pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei: p.c. preot paroh Ioan Peştina, p.c. preot Ilie Mândrilă şi cercetătorului ştiinţific Mircea Prahase. Distincţiile au fost înmânate de primarul Vasile Encian.
Citiţi şi:
- Primarul Vasile Encian din Matei: Suntem în sărbătoare la Corvineşti
- Paul Ban, alături de mentorul său Alexandru Pugna, concert în Piaţa Sfatului din Braşov
- Paul Ban, în studioul de înregistrări, susţinut de Alexandru Pugna
- La mulţi ani, PAUL BAN, interpret muzică populară!
- Cristina Bugnar, Adina Baiesiu, Alina Ceuca, Maria Pavelean, Cristina Livia Scurtu, Olimpia Guzu, Lenuta Filipoi si Paul Ban, tinerii interpreţi ce colindă în scop caritabil
Adaugă comentariu nou