Paul Știr: Până la finalul anului finalizăm modernizarea celor 9 kilometri de drumuri

Paul Știr, primarul comunei Căianu Mic, susține că până la finalul anului vor fi finalizate lucrările de modernizare a nouă kilometri de drumuri, care se vor adăuga la infrastructura rutieră deja modernizată a comunei. Potrivit acestuia, în această perioadă sunt montați parapețil metalici de protecție și balustrade la poduri, în toate zonele în care acestea sunt necesare pentru creșterea siguranței circulației. "Lucrările fac parte din proiectul de asfaltare a 9 kilometri de drumuri vicinale, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectul cuprinde drumul vicinal care face legătura între localitățile Ciceu-Poieni și Dobricel, drumul din zona cimitirului în localitatea Dobric, drumul vicinal „Poduri” din localitatea Căianu Mic, drumul vicinal „Calea Onii”, care face legătura între localitățile Căianu Mic și Căianu Mare, precum și drumul vicinal care face legătura cu Tăul Căianului și deservește întreaga zonă aferentă. În mare parte, cel de-al doilea strat de asfalt a fost deja turnat pe aceste drumuri, urmând ca pe câteva tronsoane să fie turnat în perioada următoare. Șanțurile din beton pentru scurgerea apelor și accesele la proprietăți sunt realizate, iar în continuare se va lucra la finalizarea acostamentelor, realizarea marcajelor și montarea indicatoarelor rutiere.
Prin implementarea mai multor proiecte în ultimii ani, am reușit asfaltarea tuturor străzilor din localitățile componente ale comunei Căianu Mic. Pe lângă acest proiect, prin care se asfaltează 9 kilometri de drumuri vicinale, avem în derulare, din fonduri europene, un alt proiect prin care sunt modernizați încă 10 kilometri de drumuri agricole, la nivelul întregii comune", a precizat primarul Paul Știr.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5